Marcel Pîrvu, asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatea Babeş-Bolyai, avertizează că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea provoca perturbări majore pe piaţa globală a energiei. Potrivit acestuia, reducerea producţiei de petrol în statele din Golf riscă să aibă un impact semnificativ asupra consumului mondial.
„Trebuie să ne aşteptăm la nişte perturbări extraordinare în zona asta. Ţările din Golf şi-au redus producţia cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi, ceea ce înseamnă aproape 10% din consumul mondial, iar situaţia s-ar putea adânci”, a declarat Pîrvu în emisiunea Proiect de ţară: România, difuzată de Prima News.
Economistul a subliniat că evoluţia pieţelor energetice ar putea contrazice mesajele optimiste venite din partea autorităţilor americane.
„Auzim declaraţii optimiste din partea administraţiei americane, că războiul a fost câştigat din prima secundă, dar pieţele se vor prinde că sunt declaraţii lipsite de conţinut”, a spus el.
Potrivit lui Pîrvu, investitorii şi traderii reacţionează în primul rând la evoluţiile reale din piaţă, iar orice scădere semnificativă a producţiei globale de petrol poate duce la creşteri rapide de preţuri şi la volatilitate pe pieţele energetice internaţionale.






