Discuţiile privind bugetul de stat sunt reluate astăzi în Comisia de buget, după ce liderii coaliţiei au ajuns la un compromis care permite includerea amendamentului social propus de PSD. Anunţul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan, după negocierile cu Sorin Grindeanu, în urma blocajului de ieri din comisii. Conform calendarului stabilit, proiectul va intra în dezbatere în plen în cursul zilei de astăzi, iar votul final este aşteptat vineri.
Pentru a susţine aceste măsuri fără a majora deficitul, coaliţia a decis să reducă unele cheltuieli, inclusiv din sumele alocate pentru plata unor drepturi câştigate în instanţă de magistraţi. Banii economisiţi vor fi redirecţionaţi către pachetul social.
Grindeanu: „Mă declar satisfăcut de şedinţa coaliţiei”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a declarat „satisfăcut” de rezultatul negocierilor şi a subliniat că social-democraţii au reuşit să impună integral pachetul de solidaritate. Acesta a precizat că măsurile sunt esenţiale pentru pensionari şi pentru copiii cu dizabilităţi, dar a admis că adoptarea lor a necesitat negocieri dificile în interiorul coaliţiei.
Sorin Grindeanu a mai anunţat că PSD va vota în Parlament un proiect separat pentru eliminarea CASS pentru mame.
„Vom continua parcursul legislativ, vom merge pe circuit. Amendamentul va fi retras din buget”, a spus liderul social-democraţilor.
Dominic Fritz: compromis necesar, dar critică strategia PSD
De cealaltă parte, liderul USR, Dominic Fritz, a declarat că formaţiunea susţine compromisurile doar dacă există surse clare de finanţare, acuzând PSD că a provocat artificial criza pentru a testa alte majorităţi parlamentare.
Klemen Hunor: „Nu e o victorie politică”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat că soluţia adoptată este una în favoarea persoanelor vulnerabile, nu o victorie a vreunui partid, şi a reiterat că modificările fiscale trebuie făcute prin proceduri separate.






