VIDEO. Cine şi-a luat adio de la Ion liescu / Înmormântarea va avea loc joi dimineaţă / Joi, doliu naţional - Programul complet al funeraliilor

VIDEO. Cine şi-a luat adio de la Ion liescu / Înmormântarea va avea loc joi dimineaţă / Joi, doliu naţional - Programul complet al funeraliilor

Trupul lui Ion Iliescu a fost depus pe catafalc în aceasta dimineaţă la Palatul Cotroceni. Garda naţională a prezentat onorul, iar sicriul fostului şef de Stat a fost depus în Sala Unirii, flancat de militari. La Cotroceni au ajuns la primele ore ale dimineţii foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Au fost prezenţi premierul Ilie Bolojan, alături de miniştri din Guvern, lideri ai PSD, dar şi Victor Ponta, fost preşedinte al PSD. 

Ion Iliescu va fi condus pe ultimul drum mâine, 7 august 2025, în cadrul unei ceremonii funerare cu onoruri pentru un fost şef de stat, organizate la Palatul Cotroceni şi la Cimitirul Ghencea 3.

Fostul preşedinte al României va primi toate privilegiile unui fost şef de stat, în ciuda faptului că numeroase voci din societatea civilă contestă această decizie, invocând rolul său în evenimentele tragice din decembrie 1989 şi în Mineriade.

Programul oficial al funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu prevede începerea ceremoniei la ora 9:00, când invitaţii oficiali vor fi primiţi la Palatul Cotroceni. Sicriul va fi depus pe catafalc, păzit de o gardă de onoare formată din 12 militari, care se vor schimba la fiecare 30 de minute. La ora 10:10 va avea loc o ceremonie solemnă a Gărzii de Onoare, urmată de un moment de reculegere.

De la ora 10:16, sicriul va fi ridicat şi purtat de opt militari în sunetul Muzicii Militare şi al clopotelor bisericii Cotroceni. Cortegiul va porni apoi spre locaţia unde se va desfăşura slujba religioasă, oficiată de zece preoţi şi diaconi, care va dura aproximativ o oră. După încheierea serviciului religios, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” va prezenta onorul oficial, în timp ce se va intona imnul naţional şi drapelul va fi înclinat.

 

Afla mai multe despreion iliescudoliu naţional
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt