Casian Niţulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, anunţă ”deschiderea discuţiilor” pentru un contract pe 10 ani privind furnizarea de uraniu între compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, şi Kazatomprom, operatorul naţional al statului Kazahstan pentru importul şi exportul de uraniu, metale rare, combustibil nuclear pentru centrale nucleare, scrie News.ro.
În perioada 28-29 aprilie 2025, oficialul a condus delegaţia Ministerului Energiei la lucrările Grupului de lucru Kazahstan–România în domeniul energiei, desfăşurate la Astana. Din delegaţia română a făcut parte şi Gelu Mărăcineanu, director general al Fabricii de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu Feldioara – Nuclearelectrica, alături de Excelenţa Sa, doamna Mădălina Lupu, ambasadorul României în Kazahstan.
”Am purtat discuţii constructive cu ministrul Energiei, Erlan Akkenzhenov, vice-ministrul Energiei, Ilyas Bakytzhan, vice-ministrul Afacerilor Externe, Roman Vassilenko, şi cu preşedintele Agenţiei pentru Dezvoltare Nucleară, Almassadam Satkaliyev. De asemenea, am avut întâlniri importante cu conducerea companiei KazAtomProm. Am discutat despre consolidarea colaborării în sectorul energetic, securitatea aprovizionării cu ţiţei, politici fiscale cu impact asupra companiilor cu capital kazah din România şi posibile noi proiecte comerciale. Un punct-cheie: deschiderea discuţiilor pentru un contract pe 10 ani privind furnizarea de uraniu între KazAtomProm şi Nuclearelectrica”, scrie el, pe Facebook.