Un român a murit şi altul a fost grav rănit în incendiul devastator de pe un şantier din Bruxelles

Un român a murit şi altul a fost grav rănit în incendiul devastator de pe un şantier din Bruxelles

Bilanţul incendiului izbucnit marţi pe un şantier din Bruxelles include şi două victime din România. Ministerul Afacerilor Externe anunţă că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa, iar un altul este internat în stare gravă şi primeşte îngrijiri medicale.

MAE confirmă victimele române

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că autorităţile belgiene au informat Ambasada României la Bruxelles că printre victimele incendiului se află doi cetăţeni români: unul decedat şi unul grav rănit.

Potrivit MAE, românul rănit este internat într-un spital din Belgia, unde primeşte îngrijiri de specialitate. Reprezentanţii Ambasadei României sunt în contact permanent cu autorităţile belgiene şi cu unitatea medicală şi sunt pregătiţi să ofere asistenţă consulară familiei, dacă va fi necesar.

Şase oameni au murit în incendiul de pe şantier

Incendiul s-a produs marţi dimineaţă, în jurul orei 07:30, la o clădire aflată în renovare în centrul Bruxellesului, unde fostul sediu administrativ al oraşului este transformat într-un complex multifuncţional.

La momentul izbucnirii incendiului, aproximativ 250 de muncitori se aflau pe şantier. După evacuare, şase persoane au fost date dispărute, iar echipele de intervenţie le-au găsit fără viaţă într-un puţ de lift.

Autorităţile belgiene continuă ancheta pentru a stabili cauzele tragediei.

 

Afla mai multe despremaeincendiu bruxelles
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI