Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele american, Donald Trump, au convenit oficial să se întâlnească, personal, în următoarele zile, pentru a discuta despre încetarea războiului din Ucraina. Anunţul a fost făcut acum de consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, conform Reuters, citat de Profit.ro.
„La sugestia părţii americane, s-a ajuns în esenţă la un acord pentru a organiza o întâlnire bilaterală la cel mai înalt nivel în următoarele zile. Va fi o întâlnire între preşedintele Vladimir Putin şi Donald Trump. Începem acum pregătirile concrete împreună cu colegii americani. Şi locul de desfăşurare a fost, în principiu, convenit şi vă vom informa”, a declarat Uşakov.
Preşedintele american, Donald Trump, se pregăteşte să se întâlnească personal, săptămâna viitoare, cu preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost relatat anterior.
Planifică să organizeze la scurt timp după aceea o întâlnire între el, Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, au declarat atunci pentru The New York Times (NYT) două persoane familiarizate cu acest plan.
Trump şi-a dezvăluit planurile într-o convorbire telefonică avută miercuri cu liderii europeni, au spus sursele.
La întâlnirea planificată de Trump vor participa doar cei trei, fără niciun omolog european.
Liderii europeni, care au încercat să joace un rol de coordonare în întâlnirile menite să pună capăt violenţelor dintre Rusia şi Ucraina, sprijinind în acelaşi timp Ucraina, par să fi acceptat ceea ce a spus Trump, a declarat una dintre persoanele informate despre convorbire.
Nu a fost clar imediat dacă Putin sau Zelenski au fost de acord cu planul descris de Trump, notează NYT. Zelenski a participat la convorbirea telefonică a lui Trump cu liderii europeni şi a anunţat că a avut o „conversaţie cu preşedintele Trump” şi că poziţia sa şi a liderilor europeni este că „războiul trebuie să înceteze”, dar „într-un mod onest”.
La convorbire au participat premierul britanic, cancelarul german şi secretarul general al NATO, împreună cu vicepreşedintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio şi trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, potrivit NYT.
Trump a oferit câteva detalii despre convorbire într-o postare pe reţeaua sa socială, spunând că Witkoff s-a întâlnit timp de câteva ore în Rusia cu Vladimir Putin.
„După aceea, i-am informat pe unii dintre aliaţii noştri europeni”, a scris Trump pe Truth Social. „Toată lumea este de acord că acest război trebuie să ia sfârşit şi vom depune eforturi în acest sens în zilele şi săptămânile următoare. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni!”, a postat Trump. El nu a menţionat însă nimic despre planurile sale de a se întâlni întâi cu Putin şi apoi cu Putin şi Zelenski.
Casa Albă a transmis însă că Rusia şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu Trump. „Ruşii şi-au exprimat dorinţa de a se întâlni cu preşedintele Trump, iar preşedintele este deschis la o întâlnire atât cu preşedintele Putin, cât şi cu preşedintele Zelenski. Preşedintele Trump doreşte ca acest război brutal să ia sfârşit”, a transmis Karoline Leavitt, purtător de cuvânt al Casei Albe.
Trump a avut o întâlnire tête-à-tête cu Zelenski la funeraliile Papei Francisc, la Roma, în aprilie. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a încercat să se alăture întâlnirii - care a avut loc în Bazilica Sfântul Petru - dar a fost respins de Trump, care preferă, în general, întâlnirile bilaterale.
Trump se află de luni de zile într-un impas în eforturile sale de a găsi un acord pentru pacea între Rusia şi Ucraina, după mai bine de trei ani de război. El s-a arătat sceptic faţă de ajutorul militar acordat de SUA Ucrainei şi l-a mustrat pe Zelenski într-o întâlnire remarcabilă la Biroul Oval, în faţa camerelor de filmat, la începutul acestui an. Cu toate acestea, frustrat de ritmul lent al negocierilor cu Rusia, Trump a autorizat recent vânzarea de arme către aliaţii NATO, care apoi să fie destinate Ucrainei.
Luni de zile, Trump - care şi-ar dori premiul Nobel pentru Pace - a încercat să-i acorde lui Putin timp pentru a veni la masa negocierilor. Dar, mai recent, l-a criticat public pe liderul de la Kremlin, sugerând că nu face decât să tragă de timp. Ultima vizită a lui Witkoff la Moscova a avut loc în contextul în care Trump a ameninţat cu sancţiuni secundare împotriva Rusiei, pe fondul lipsei de progrese în direcţia păcii.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zeleski a confirmat miercuri că a avut o discuţie cu preşedintele SUA, Donald Trump, dar şi cu lideri europeni despre vizita trimisului special american, Steve Witkoff, la Moscova, unde acesta a vorbit timp de trei ore cu Vladimir Putin.
„Poziţia noastră comună cu partenerii este absolut clară: războiul trebuie să se termine. Şi trebuie să fie un final onest. La discuţie au participat şi liderii europeni şi le sunt recunoscător tuturor pentru sprijin”, a declarat Zelenski, citat de Ukrainskaia Pravda.
Anterior, surse declaraseră pentru Reuters că Donald Trump vorbeşte cu Zelenski la telefon despre vizita lui Witkoff la Moscova. Cei doi vorbiseră şi marţi, înainte ca Witkoff să ajungă la Moscova.
Pe Truth Social, preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că trimisul SUA Steve Witkoff a obţinut „progrese importante” la întâlnirea avută la Kremlin cu liderul rus Vladimir Putin şi a precizat că i-a informat pe unii dintre aliaţii europeni ai Washingtonului despre ce s-a discutat la Moscova, fără a preciza că a vorbit şi cu Zelenski.
„Se pare că Rusia este acum mai dispusă să înceteze focul, presiunea asupra lor funcţionează”, a declarat Zelenski pe Telegram după discuţia avută cu Trump şi cu liderii europeni. „Dar cel mai important este ca ei (ruşii - n.r.) să nu ne înşele în detalii, nici pe noi, nici pe Statele Unite”, a subliniat preşedintele ucrainean anunţând că în timpul convorbirii a propus ca în viitorul apropiat reprezentanţi ai Ucrainei şi ai partenerilor, consilierii pe probleme de securitate, să discute „pentru a stabili poziţia noastră, poziţia noastră comună şi viziunea noastră comună”, după cum a subliniat Zelenski.
Trimisul special al preşedintelui SUA, Donald Trump, Steve Witkoff, a avut miercuri o întâlnire la Kremlin cu liderul rus, Vladimir Putin, care a durat aproximativ trei ore. Kremlinul a declarat că în timpul discuţiei „utile şi constructive” dintre Putin şi Witkoff au fost schimbate „anumite semnale” cu privire la războiul ruso-ucrainean.