Donald Trump a transmis aliaţilor săi, inclusiv Israelului, un proiect de acord de pace cu Iranul, într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu riscă să escaladeze după noi confruntări dintre Washington şi Teheran. Planul prevede redeschiderea strâmtorii Ormuz şi accesul Iranului la miliarde de dolari din active îngheţate.
Donald Trump a distribuit aliaţilor săi, inclusiv Israelului, un proiect de acord de pace cu Iranul, în timp ce Washingtonul şi Teheranul încearcă să evite o nouă escaladare militară care ar putea compromite orice şansă de negociere, relatează The Guardian.
Potrivit proiectului aflat deja în circulaţie în Orientul Mijlociu, strâmtoarea Ormuz ar urma să fie redeschisă complet pentru navigaţia comercială, iar blocada americană asupra porturilor iraniene să fie ridicată. În plus, Iranul ar putea primi acces la active îngheţate estimate la până la 12 miliarde de dolari.
Planul prevede revenirea traficului maritim la nivelurile de dinaintea conflictului în termen de 30 de zile şi lansarea unor negocieri de până la 60 de zile privind viitorul programului nuclear iranian. Discuţiile ar urma să includă controlul stocurilor de uraniu îmbogăţit, limitarea temporară a îmbogăţirii suplimentare şi supravegherea activităţilor nucleare de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.
China susţine ca orice acord să fie validat ulterior de Consiliul de Securitate al ONU.
Totuşi, actuala variantă a documentului este considerată inacceptabilă pentru Israel, deoarece amână asumarea unor angajamente nucleare ferme din partea Iranului şi condiţionează un armistiţiu permanent inclusiv de situaţia din Liban.
Între timp, tensiunile militare continuă. Teheranul a atacat joi o bază aeriană americană din Kuweit, după ce SUA au lovit forţe iraniene în urma unei presupuse operaţiuni cu drone în apropierea strâmtorii Ormuz.
Iranul încearcă, separat, să negocieze cu Oman un acord privind controlul navigaţiei prin strâmtoarea Ormuz, inclusiv introducerea unor taxe pentru „servicii de navigaţie”. Donald Trump a reacţionat dur şi a ameninţat că va „spulbera” Omanul dacă Muscatul va accepta o astfel de înţelegere cu Teheranul.
Garda Revoluţionară iraniană a transmis că toate navele comerciale care tranzitează strâmtoarea trebuie să obţină permisiune oficială şi a anunţat că mai multe vase au fost deja interceptate pentru încălcarea regulilor impuse de Teheran.
Pe fondul crizei, preţul petrolului a crescut joi cu aproximativ 2%, însă a rămas sub pragul de 100 de dolari pe baril.
În paralel, liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei, a acuzat SUA şi Israelul că încearcă să „îngenuncheze ţara” şi a cerut unitate internă în faţa presiunilor externe.
Tot joi, Amnesty International a anunţat că peste 6.000 de persoane au fost arestate în Iran de la începutul ofensivei americano-israeliene lansate pe 28 februarie, printre acestea aflându-se protestatari, jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului.







