Trump pregăteşte o transformare radicală a diplomaţiei americane: restructurare majoră la Departamentul de Stat

Trump pregăteşte o transformare radicală a diplomaţiei americane: restructurare majoră la Departamentul de Stat

Administraţia Trump a demarat o amplă restructurare a Departamentului de Stat, vizând aplicarea externă a doctrinei „America First”, promovată de preşedintele SUA. Planul anunţat de secretarul de Stat, Marco Rubio, prevede, printre altele, închiderea a 132 de birouri, inclusiv a celor dedicate promovării drepturilor omului, sprijinirii democraţiei, combaterii extremismului şi prevenirii crimelor de război. Iniţiativa, susţinută de aliaţii preşedintelui, a fost criticată dur de opozanţi, care avertizează asupra unor consecinţe negative la scară globală.

În cadrul unei conferinţe de presă, Rubio a declarat că va construi un Departament de Stat „bazat pe America First”, o doctrină axată pe prioritizarea intereselor americane, reducerea intervenţiilor externe şi limitarea angajamentelor multilaterale.

„Pentru a implementa politica externă 'America First' a preşedintelui Trump, trebuie să facem din nou măreţ Departamentul de Stat”, a afirmat Marco Rubio, subliniind că instituţia este „supradimensionată, birocratică şi incapabilă să-şi îndeplinească misiunea diplomatică esenţială într-o nouă eră de competiţie între marile puteri”.

Rubio a criticat dur modul de funcţionare al instituţiei, afirmând că „birocraţia extinsă a creat un sistem mai ataşat de ideologii politice radicale decât de promovarea intereselor naţionale fundamentale ale Americii”. De asemenea, el a denunţat lipsa de eficienţă şi responsabilitate, adăugând că „problema nu este lipsa banilor sau a talentului, ci un sistem în care totul durează prea mult, costă prea mult şi eşuează prea des în faţa poporului american”.

Secretarul de Stat a acuzat anumite birouri că s-au transformat în platforme pentru agende politice contrare intereselor SUA. Printre exemplele menţionate se află închiderea Global Engagement Center, acuzat că „interacţiona cu platforme media pentru a cenzura discursurile cu care nu era de acord, inclusiv pe cele ale Preşedintelui Statelor Unite”.

Rubio a vizat şi alte structuri, precum Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă, despre care a afirmat că a devenit „o platformă pentru activişti de stânga”, sau Biroul pentru Populaţie, Refugiaţi şi Migraţie, acuzat că a direcţionat fonduri către organizaţii care ar fi facilitat migraţia în masă.

În acest context, Rubio a anunţat „un plan cuprinzător de reorganizare” care prevede reducerea numărului de birouri de la 734 la 602 şi solicitarea ca fiecare subsecretariat să reducă personalul cu 15%.

Planul include şi integrarea funcţiilor USAID în Departamentul de Stat, vizând desfiinţarea agenţiei până la 1 iulie 2025. Până acum, 83% din programele USAID au fost eliminate, iar aproape toţi angajaţii au fost concediaţi.

De asemenea, sunt vizate desfiinţarea Biroului pentru Justiţia Criminală Globală, Biroul pentru Conflicte şi Operaţiuni de Stabilizare, precum şi reducerea activităţilor legate de combaterea extremismului violent.

Oficialii administraţiei consideră că aceasta este „cea mai amplă reorganizare a Departamentului de Stat din ultimele decenii”. Rubio colaborează în acest demers cu Departamentul de Eficienţă Guvernamentală, coordonat de Elon Musk.

Deşi planul a fost lăudat de susţinători, precum fostul secretar de Stat Mike Pompeo, democraţii din Congres şi foşti diplomaţi avertizează asupra riscurilor pentru securitatea naţională şi influenţa internaţională a SUA. Criticii vorbesc despre „distrugerea instrumentelor de influenţă” şi scăderea moralului în rândul angajaţilor Departamentului.

În ciuda opoziţiei, administraţia Trump îşi continuă demersul de restructurare, anunţând că implementarea va avea loc „metodic” în lunile următoare, cu finalizare parţială până la 1 iulie 2025.

Afla mai multe despretrumpdemarare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt