Stomatologii vor educaţie pentru sănătatea orală în licee. Două treimi dintre copii au carii dentare

Stomatologii vor educaţie pentru sănătatea orală în licee. Două treimi dintre copii au carii dentare

Colegiul Medicilor Stomatologi din România cere introducerea sănătăţii orale în programa de educaţie pentru sănătate din licee. Demersul vine pe fondul unor probleme dentare frecvente în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a transmis Ministerului Educaţiei şi Cercetării o solicitare pentru includerea în curricula şcolară a unor noţiuni dedicate igienei orale şi prevenirii afecţiunilor stomatologice.

Propunerea este formulată în contextul reformei curriculare pentru învăţământul liceal şi al pregătirii unei componente dedicate educaţiei pentru sănătate. Stomatologii susţin că informaţiile despre sănătatea orală ar trebui introduse încă din etapa de elaborare a noilor conţinuturi educaţionale.

Cifrele care susţin propunerea stomatologilor

Potrivit datelor din Studiul Naţional privind starea de sănătate orală a românilor, 66,3% dintre copiii şi adolescenţii cu vârsta de până la 17 ani au carii dentare. În acelaşi timp, 35,2% prezintă sângerări gingivale, iar 29,2% se confruntă cu anomalii dento-maxilare.

„Necesitatea consolidării educaţiei pentru sănătate orală este susţinută de datele Studiului Naţional privind starea de sănătate orală a românilor: 66,3% dintre copiii şi adolescenţii de până la 17 ani prezintă carii dentare, 35,2% prezintă sângerare gingivală, iar 29,2% se confruntă cu anomalii dento-maxilare.

Sănătatea orală este parte integrantă a sănătăţii generale, iar formarea timpurie a unor comportamente corecte privind igiena, prevenţia şi prezentarea periodică la medicul stomatolog poate contribui la reducerea riscului de apariţie a afecţiunilor orale şi a complicaţiilor acestora”, afirmă medicii stomatologi.

Ce ar putea învăţa elevii

CMSR propune ca elevii să primească informaţii adaptate vârstei despre igiena orală, prevenirea cariilor şi a afecţiunilor gingivale, alimentaţie şi factorii de risc, dar şi despre importanţa controalelor stomatologice periodice.

„Integrarea sănătăţii orale într-o abordare mai largă a educaţiei pentru sănătate poate constitui un demers cu impact real asupra prevenţiei şi asupra formării unei generaţii mai bine informate şi mai responsabile în ceea ce priveşte propria sănătate.

Educaţia pentru sănătate trebuie să le ofere tinerilor instrumentele necesare pentru a preveni, nu doar informaţiile de care au nevoie atunci când problemele sunt deja instalate”, declară Dr. Florin Lăzărescu, Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

CMSR, implicat în elaborarea programei

Iniţiativa continuă demersurile începute în 2024, când CMSR a propus includerea sănătăţii orale în programul „Şcoala Altfel”. Propunerea a beneficiat atunci de susţinerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România şi a Colegiului Medicilor din România.

Colegiul şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Ministerul Educaţiei cu expertiză de specialitate şi a propus includerea unui reprezentant CMSR în grupul de lucru sau de consultare pentru elaborarea noilor conţinuturi.

Prin această iniţiativă, stomatologii susţin consolidarea prevenţiei şi formarea unor comportamente corecte privind sănătatea orală încă din perioada şcolii.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI