Stânga pe primul loc la alegerile municipale de la Viena, extrema-dreaptă şi-a triplat scorul

Stânga pe primul loc la alegerile municipale de la Viena, extrema-dreaptă şi-a triplat scorul

Partidul Social Democrat (SPÖ), din care face parte primarul în exerciţiu al Vienei, Michael Ludwig, s-a menţinut pe primul loc la alegerile municipale desfăşurate duminică în capitala Austriei, conform rezultatelor aproape definitive, dar este în declin, în timp ce extrema-dreaptă şi-a triplat scorul, notează AFP.

Social-democraţii, care au dat primarul Vienei fără întrerupere din 1945, au obţinut 39,5% dintre voturi, un scor mai mic decât cel din 2020, când au luat 42%, potrivit rezultatelor după numărarea a 99,8% din voturi, scrie Agerpres.

Partidul Libertăţii (FPÖ) s-a clasat pe poziţia a doua, cu 20,4% din voturi, o creştere spectaculoasă faţă de cele 7% obţinute în 2020, când era zguduit de un scandal de corupţie.

Anul trecut, FPÖ a câştigat alegerile naţionale în premieră, cu aproape o treime din voturi, dar nu a reuşit să îşi găsească parteneri pentru a forma guvernul.

Ludwig, 64 de ani, a exclus posibilitatea de a conduce Viena împreună cu FPÖ. În ultimul său mandat, el a format o coaliţie cu liberalii din NEOS.

Extrema-dreaptă susţine că oraşul este predă nesiguranţei şi ar trebui să nu mai cheltuie bani pentru integrarea solicitanţilor de azil din Siria, Afganistan şi din alte ţări.

Duminică, erau aşteptaţi să voteze în capitală 1,1 milioane de alegători. Mai bine de o treime din cele două milioane de locuitori ai Vienei nu au cetăţenie austriacă, un număr în creştere.

Verzii s-au clasat pe locul al treilea cu 14,5% din voturi, în timp ce NEOS a obţinut 9,9% din voturi, depăşindu-i pe conservatori (9,7%). Aceştia din urmă, care conduc Austria împreună cu SPÖ şi NEOS, au suferit o scădere notabilă de la aproximativ 20% din voturi obţinute în 2020.

Campioană a locuinţelor sociale şi transportului public, Viena a fost adesea citată ca un oraş emblematic pentru calitatea vieţii.

Reputaţia mondială a Vienei se datorează, în opinia lui Ludwig, 'continuităţii politice foarte puternice' a stângii la putere din 1945. Cel mai slab rezultat electoral al SPÖ la Viena a fost de 39,15% în 1996, reaminteşte AFP.

Afla mai multe despreaustriaalegeri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt