Primăria Capitalei introduce 25 de măsuri pentru reducerea consumului de energie. STB, iluminatul public şi instituţiile de cultură sunt vizate

Primăria Capitalei introduce 25 de măsuri pentru reducerea consumului de energie. STB, iluminatul public şi instituţiile de cultură sunt vizate

Primăria Capitalei pune în aplicare, începând cu 5 august, un pachet de 25 de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică. Decizia vine în contextul stării de alertă energetice instituite la nivel naţional pentru întreaga lună august şi vizează toate instituţiile aflate în subordinea municipalităţii.

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că va aplica un plan amplu de economisire a energiei electrice pe durata crizei energetice, după ce Guvernul a instituit stare de alertă la nivel naţional din cauza scăderii producţiei de energie.

Măsurile au fost stabilite în urma unei şedinţe convocate de primarul general Ciprian Ciucu cu reprezentanţii principalilor consumatori de energie din subordinea municipalităţii.

„Primăria Municipiului Bucureşti se alătură de azi, 5 august, efortului naţional comun de a reduce consumul de energie, pe toată perioada de criză”, se arată în comunicatul instituţiei.

Potrivit Primăriei, planul va fi aplicat de STB, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti, Termoenergetica, Administraţia Domeniului Public şi toate instituţiile din subordinea PMB.

„Primarul general Ciprian Ciucu le-a cerut companiilor municipale, considerate mari consumatoare de energie, să vină fiecare cu un plan de soluţii. Acestea nu vor afecta calitatea şi buna funcţionare a serviciilor publice pentru bucureşteni”, transmite instituţia.

Principalele măsuri anunţate

STB va suspenda încărcarea autobuzelor electrice între orele 19:30 şi 23:00, va reduce activităţile de mentenanţă în intervalele de vârf şi va diminua iluminatul din depouri şi hale.

Termoenergetica va opri pompele de ridicare a presiunii, va reduce funcţionarea pompelor de recirculare şi a sistemelor de climatizare din spaţiile administrative şi va stinge iluminatul neesenţial.

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti va reduce cu aproximativ 30% intensitatea iluminatului LED controlat prin sistemul de telegestiune.

Poliţia Locală va notifica operatorii de panouri publicitare să oprească iluminarea ecranelor digitale şi a panourilor luminoase în intervalul 20:00–21:00, pe întreaga durată a lunii august.

• La sediul Primăriei Capitalei va fi oprit iluminatul ornamental pe timpul nopţii, va fi redus sistemul de răcire, iar încărcarea maşinilor electrice va fi evitată în perioadele de consum ridicat.

Restricţii şi pentru instituţiile de cultură

Planul de economisire se extinde şi asupra instituţiilor de cultură aflate în subordinea PMB, precum ARCUB, Biblioteca Metropolitană, Muzeul Municipiului Bucureşti, Opera Comică pentru Copii şi teatrele bucureştene.

Acestea vor opri iluminatul interior şi exterior pe timpul nopţii, vor limita utilizarea aparatelor de aer condiţionat în spaţiile neutilizate, vor comasa activitatea personalului în mai puţine birouri şi vor deconecta echipamentele IT şi alte dispozitive electronice la finalul programului.

Autorităţile au precizat că intervalul critic de consum este între orele 20:00 şi 23:00, însă o parte dintre măsurile adoptate de Primăria Capitalei vor fi aplicate pe intervale mai extinse, pentru a contribui la reducerea consumului de energie pe întreaga perioadă a stării de alertă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI