Preşedintele României participă miercuri la un summit al ţărilor care vor să ajute Ucraina

Preşedintele României participă miercuri la un summit al ţărilor care vor să ajute Ucraina

Preşedintele Nicuşor Dan ia parte, miercuri, prin videoconferinţă, la un summit al ţărilor care vor să ajute Ucraina.

Anunţul a fost făcut, marţi, de către Administraţia Prezidenţială.

”Preşedintele României, Nicuşor Dan, va participa mâine, în format de videoconferinţă, la summit-ul Coalition of the Willing”, anunţă Preşedinţia.

Sursa citată a precizat că agenda completă va fi publicată în cursul zilei de miercuri.

Liderii europeni şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski intenţionează să discute cu Donald Trump miercuri, înainte de summitul din Alaska, pe fondul temerilor că Washingtonul, până acum principalul furnizor de arme al Ucrainei, ar putea dicta Kievului condiţii de pace nefavorabile, scrie News.ro.

La iniţiativa Germaniei, liderii europeni vor organiza miercuri o videoconferinţă înainte de cea cu preşedintele american Donald Trump.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german a declarat luni că Zelenski şi oficialii UE şi NATO se vor alătura miercuri, la ora 14.00 CET (15.00 ora României), unei întâlniri virtuale găzduite de Berlin cu liderii Germaniei, Finlandei, Franţei, Marii Britanii, Italiei şi Poloniei.

Aceştia vor discuta opţiunile de creştere a presiunii asupra Rusiei, succesiunea paşilor într-un posibil proces de pace şi viitorul teritoriilor ocupate de Rusia, precum şi garanţiile de securitate pentru Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt.

 

Afla mai multe despredanucraina
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt