UE trebuie să încheie mai multe acorduri comerciale pentru a creşte rolul euro în comerţul global, trebuie să ia paşi decisivi pentru finalizarea uniunii pieţelor de capital şi să regândească sistemul veto care permit unui stat să se blocheze interesul comun al celorlalte, scrie Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, într-o opinie publicată în Financial Times în care vorbeşte despre momentul „euro global” al Europei, scrie Curs de guvernare.
Asistăm la o schimbare profundă în ordinea globală, scrie Christine Lagarde, punctând că „pieţele deschise şi regulile multilaterale se destramă, iar chiar şi rolul dominant al dolarului american, piatra de temelie a sistemului, nu mai este sigur. Protecţionismul, gândirea de tip „sumă zero” şi jocurile bilaterale de putere le iau locul. Incertitudinea afectează economia Europei, profund integrată în sistemul comercial global, cu 30 de milioane de locuri de muncă în joc.”
În opinia sa, această schimbare în desfăşurare oferă şi oportunităţi pentru ca Europa „să preia un control mai mare asupra propriului destin şi pentru ca euro să câştige o proeminenţă globală.”
Creşterea statutului global al euro ar aduce beneficii concrete: costuri mai mici de împrumut, expunere redusă la fluctuaţiile valutare şi protecţie faţă de sancţiuni şi măsuri coercitive, scrie şefa BCE.
„Dar un asemenea pas spre o proeminenţă internaţională mai mare pentru moneda noastră nu se va întâmpla de la sine: trebuie câştigat. La fel ca în perioadele anterioare, îngrijorările actuale privind moneda dominantă nu determină încă o orientare majoră către alternative. În schimb, ele se reflectă într-o cerere crescută de aur Pentru ca euro să-şi atingă întregul potenţial, Europa trebuie să întărească trei piloni fundamentali: credibilitatea geopolitică, rezilienţa economică şi integritatea juridică şi instituţională”, scrie Lagarde.
Poziţia globală a euro se bazează, în primul rând, pe rolul Europei în comerţ
UE este cel mai mare comerciant din lume — este partenerul numărul unu pentru 72 de ţări, reprezentând aproape 40% din PIB-ul global. Acest lucru se reflectă în ponderea euro ca monedă de facturare, care se situează în jurul valorii de 40%.
„UE trebuie să folosească această poziţie în avantajul său prin încheierea de noi acorduri comerciale”, susţine preşedintele BCE.
„Încrederea reală, însă, se bazează pe fapte concrete. Investitorii caută regiuni care îşi respectă alianţele. S-a demonstrat că astfel de garanţii pot creşte ponderea unei monede în rezervele valutare cu până la 30 de puncte procentuale. Europa traversează o transformare majoră spre reconstrucţia puterii sale dure, ceea ce ar trebui să contribuie şi la consolidarea încrederii globale în euro”, scrie Lagarde.
În al doilea rând, forţa economică este coloana vertebrală a oricărei monede internaţionale
Emitenţii de succes oferă, de obicei, o combinaţie de trei caracteristici esenţiale: creştere puternică, pentru a atrage investiţii; pieţe de capital profunde şi lichide, pentru a susţine tranzacţii de amploare; şi o ofertă suficientă de active sigure.
Însă Europa se confruntă cu provocări structurale, avertizează Lagarde. Creşterea economică rămâne persistent scăzută, pieţele sale de capital sunt încă fragmentate şi — în ciuda unei poziţii fiscale agregate solide, cu un raport datorie/PIB de 89%, comparativ cu 124% în SUA — oferta de active sigure de înaltă calitate este insuficientă. Estimările recente sugerează că obligaţiunile suverane aflate în circulaţie, cu rating de cel puţin AA, însumează puţin sub 50% din PIB-ul UE, faţă de peste 100% în SUA.
„Pentru ca euro să-şi crească statutul, Europa trebuie să facă paşi decisivi prin finalizarea pieţei unice, reducerea poverii administrative şi construirea unei uniuni solide a pieţelor de capital. Industriile strategice, cum ar fi tehnologiile verzi şi apărarea, ar trebui sprijinite prin politici coordonate la nivelul întregii UE. Finanţarea comună a bunurilor publice, precum apărarea, ar putea genera mai multe active sigure”, scrie şefa BCE.
În al treilea rând, încrederea investitorilor într-o monedă este, în ultimă instanţă, legată de forţa instituţiilor care o susţin
„Pentru a consolida aceste avantaje, trebuie să reformăm structura instituţională a Europei. Un singur veto nu ar mai trebui să poată bloca interesele colective ale celorlalte 26 de state membre. O extindere a votului cu majoritate calificată în domenii critice ar permite Europei să vorbească pe o singură voce”, transmite şefa BCE.
Schimbări în dominaţia globală a monedelor au avut loc şi în trecut. Acest moment de transformare este o oportunitate pentru Europa: este momentul „euro global”, notează ea.