Premierul Luca Niculescu şi ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, au vizitat sâmbătă Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, la o zi după repornirea Unităţii 1. Autorităţile vor decide săptămâna viitoare dacă poate fi repornit şi cel de-al doilea reactor.
Premierul Luca Niculescu a anunţat că producţia Unităţii 1 va ajunge la 100% în următoarele ore. Reactorul a fost resincronizat vineri, 6 noiembrie, la Sistemul Energetic Naţional, după mai bine de trei luni de la oprirea controlată.
„S-a încheiat o situaţie serioasă. Aseară, Unitatea 1 a fost repornită. Am văzut cum nivelul de energie creşte la fiecare oră. Până la capătul următoarelor ore, capacitatea producţiei de energie va fi la 100%.
Este o veste foarte bună pentru că Unitatea 1 asigură aproximativ 8% din producţia energetică a ţării. Vă daţi seama cât de importantă este pentru siguranţa energetică a României. Vor scădea importurile, mai ales în orele de vârf”, a transmis premierul.
Ce se întâmplă cu al doilea reactor de la Cernavodă
Luca Niculescu a precizat că luni va fi analizată situaţia Unităţii 2 şi posibilitatea repornirii acesteia.
„Nu vreau să mă angajez la chestiuni pe care nu le controlez, dar sper ca şi aici veştile să fie foarte bune foarte curând”, a declarat şeful Guvernului.
La rândul său, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, a confirmat că autorităţile vor lua o decizie săptămâna viitoare.
„În momentul de faţă se lucrează şi zilele acestea; luni va veni decizia privind pornirea Unităţii 2 de la Cernavodă”, a transmis ministrul.
De ce a fost oprită centrala nucleară
Unitatea 1 a fost oprită controlat la 28 iulie 2026, iar Unitatea 2 a fost deconectată treptat începând cu 13 august, pe fondul scăderii debitului Dunării şi al imposibilităţii asigurării apei necesare răcirii reactoarelor.
Premierul a anunţat şi că proiectul Bălă 2 devine o prioritate, acesta urmând să asigure apa necesară funcţionării reactoarelor 1 şi 2, dar şi viitoarelor unităţi 3 şi 4.
Potrivit datelor Transelectrica, sâmbătă, la ora 6:30, centrala de la Cernavodă furniza 272 MW, reprezentând 5,53% din producţia totală de energie a României.







