Polonia intră în era Nawrocki. Noul preşedinte a depus jurământul

Polonia intră în era Nawrocki. Noul preşedinte a depus jurământul

Karol Nawrocki a depus miercuri jurământul ca preşedinte al Poloniei, în faţa parlamentului reunit. În discursul inaugural, Nawrocki a transmis un mesaj ferm, conturat în jurul ideii de suveranitate şi opoziţie faţă de direcţia actuală a guvernului condus de Donald Tusk, scrie Mediafax.

„Alegerea liberă a unei naţiuni libere m-a adus astăzi în faţa voastră, în ciuda campaniei de propagandă, minciuni, teatru politic şi dispreţul cu care m-am confruntat pe drumul spre funcţia de preşedinte. Şi am iertat… ca un creştin… iert tot acel dispreţ”, a declarat Nawrocki în debutul discursului său, citat de The Guardian.

El a insistat că alegerile polonezilor au transmis un „mesaj puternic” clasei politice: „lucrurile nu mai pot fi conduse în acest fel. Polonia nu ar trebui să arate aşa cum arată azi”.

Noul preşedinte a anunţat că mandatul său va însemna „nu migraţiei ilegale, da zlotului polonez, nu aderării la euro” şi că va bloca orice încercare de creştere a vârstei de pensionare. El adăugat că va fi „vocea naţiunii” şi că îşi doreşte o Polonie „parte a UE, dar care să nu devină UE”, refuzând orice transfer suplimentar de competenţe către Bruxelles.

La ceremonie a fost prezentă o delegaţie oficială din SUA, condusă de Kelly Loeffler, politician conservator american, nominalizată de preşedintele Donald Trump în fruntea agenţiei federale U.S. Small Business Administration. Potrivit echipei lui Nawrocki, aceasta i-a înmânat un cadou personal din partea lui Donald Trump. Nawrocki a purtat o cravată roşie, simbol al apropierii sale ideologice de liderul Casei Albe.

Învestirea are loc pe fondul tensiunilor politice interne, generate de acuzaţiile de fraudă electorală lansate de susţinătorii liberalului Rafał Trzaskowski, candidatul învins. Procuratura a constatat erori minore de numărare a voturilor, dar a confirmat că acestea nu au influenţat rezultatul final.

Mandatul lui Nawrocki, susţinut de partidul de opoziţie Lege şi Justiţie, marchează o nouă etapă în politica poloneză. În ciuda rolului în mare parte simbolic, preşedintele are puterea de a bloca legislaţia, ceea ce reprezentintă o provocare semnificativă pentru guvernul pro-european al lui Tusk, care nu deţine majoritatea calificată necesară pentru a respinge un veto prezidenţial.

Susţinut de partidul populist Lege şi Justiţie şi inspirat de stilul politic al lui Donald Trump, Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, devine unul dintre cei mai tineri preşedinţi ai Poloniei postcomuniste. Inclusiv sloganul campaniei sale prezidenţiale a avut o evidentă inspiraţie trumpistă: „Polonia pe primul loc, polonezii pe primul loc”.

De profesie istoric şi apropiat de curentele naţional-conservatoare, Nawrocki s-a remarcat prin poziţii tranşante în favoarea suveranităţii naţionale, respingerea migraţiei ilegale, opoziţia faţă de adoptarea monedei euro şi faţă de extinderea competenţelor Uniunii Europene în dauna statului naţional.

Afla mai multe desprenawrockijuramant
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt