Piaţa energetică în şoc după blocada din Strâmtoarea Ormuz. Ţările cel mai grav afectate

Piaţa energetică în şoc după blocada din Strâmtoarea Ormuz. Ţările cel mai grav afectate

Iran a blocat Strâmtoarea Ormuz, ceea ce provoacă unde de şoc pe pieţele globale ale energiei.

Asia se conturează drept regiunea care va resimţi cel mai acut impactul, potrivit analiştilor citaţi de CNBC.

Un comandant al Gardienilor Revoluţiei a anunţat luni că Ormuz a fost închisă şi a avertizat că orice navă care încearcă să treacă va fi atacată, potrivit presei iraniene. Situată între Oman şi Iran, strâmtoarea este o arteră vitală pentru comerţul mondial cu petrol: aproximativ 13 milioane de barili pe zi au tranzitat-o în 2025, adică 31% din fluxurile maritime globale de ţiţei, potrivit Kpler.

O blocadă prelungită ar împinge preţurile petrolului şi mai sus, unii analişti văd deja un potenţial salt la peste 100 de dolari pe baril, scrie News.ro

Preţul Brent a urcat marţi cu 2,6%, până la circa 80 de dolari barilul, fiind cu aproape 10% mai mult de la începutul conflictului.

Circa 20% din exporturile globale de GNL din Golful Persic sunt, de asemenea, expuse, majoritatea provenind din Qatar şi transportate prin Ormuz.

Qatar, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de LNG, şi-a oprit producţia după atacurile iraniene asupra facilităţilor din Ras Laffan şi Mesaieed.

Nomura avertizează că Thailanda, India, Coreea de Sud şi Filipine sunt cele mai vulnerabile la creşterea preţurilor la petrol, având o dependenţă ridicată de importuri, în timp ce Malaezia ar beneficia relativ, fiind exportator de energie.

Iată cum sunt afectate principalele regiuni dependente de energia şi transporturile prin Ormuz:

Asia de Sud: presiune imediată pe aprovizionare

Asia de Sud se confruntă cu cea mai acută perturbare, în special în ceea ce priveşte GNL-ul. Qatarul şi Emiratele Arabe Unite asigură 99% din importurile Pakistanului, 72% din cele ale Bangladeshului şi 53% din cele ale Indiei, potrivit datelor Kpler.

În lipsa unor capacităţi de stocare mari sau a unei flexibilităţi de achiziţie, Pakistal şi Bangladesh sunt extrem de vulnerabile. Bangladesh se confruntă deja cu un deficit structural major de gaze, de peste 1.300 milioane picioare cubice pe zi.

”Pakistan şi Bangladesh nu au flexibilitatea necesară pentru a acoperi rapid lipsa, iar o perturbare ar reduce rapid cererea de energie în sectorul electric, în loc să stimuleze achiziţiile spot agresive”, explică Go Katayama, analist la Kpler.

India are cea mai mare expunere combinată: peste jumătate din importurile sale de GNL sunt legate de Golful Persic, iar o parte semnificativă a contractelor este indexată la Brent. O blocadă în Ormuz ar majora simultan costurile importurilor de petrol şi preţurile GNL, generând un şoc dublu, fizic şi financiar. Aproximativ 60% din importurile de ţiţei ale Indiei provin din Orientul Mijlociu.

China: expunere mare, dar cu tampon de siguranţă

O blocadă în Ormuz ar pune la încercare securitatea energetică a Chinei, însă nivelul ridicat al stocurilor şi diversificarea furnizorilor oferă un oarecare tampon. China este cel mai mare importator mondial de petrol şi cumpără peste 80% din exporturile Iranului, potrivit Kpler.

Circa 30% din importurile sale de GNL provin din Qatar şi EAU, iar aproximativ 40% din importurile de petrol trec prin Ormuz.

China dispunea la finalul lui februarie de 7,6 milioane tone LNG în depozite, suficiente pentru acoperirea cererii pe termen scurt. Dacă blocada persistă, Beijingul ar trebui însă să concureze pentru cargouri atlantice, ceea ce ar tensiona puternic piaţa asiatică şi ar amplifica presiunile asupra preţurilor.

Arabia Saudită şi-a intensificat livrările, iar rezervele strategice deţinute de marii consumatori, inclusiv China, ar putea temporiza impactul.

Japonia şi Coreea de Sud

Orientul Mijlociu furnizează 75% din importurile de petrol ale Japoniei şi circa 70% din cele ale Coreei de Sud. În cazul GNL, dependenţa faţă de Golful Persic este mai mică: Coreea importă 14% din Qatar şi EAU, iar Japonia aproximativ 6%.

Chiar şi fără întreruperi fizice, efectul asupra preţurilor ar fi sever. Rezervele sunt limitate: Coreea are circa 3,5 milioane tone GNL în stoc, iar Japonia 4,4 milioane, suficiente pentru două până la patru săptămâni de consum stabil. Importurile nete de petrol ale Coreei de Sud reprezintă 2,7% din PIB, ceea ce o plasează în zona de vulnerabilitate ridicată.

Asia de Sud-Est

Pentru mare parte din Asia de Sud-Est, primul risc este inflaţia costurilor, nu lipsa imediată a livrărilor. Ţările dependente de piaţa spot vor plăti mult mai mult pentru GNL, pe fondul competiţiei cu Europa pentru cargourile din Atlantic.

Thailanda este cel mai expusă în calculul Nomura: are cele mai mari importuri nete de petrol din Asia, 4,7% din PIB, iar fiecare creştere de 10% a preţului petrolului îi deteriorează contul curent cu aproximativ 0,5 puncte procentuale.

Blocada din Ormuz poate deveni astfel un şoc major pentru Asia, fizic, financiar şi economic, cu efecte care ar putea dura mult peste criza actuală.

Afla mai multe desprestrâmtoarea ormuzenergieasia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt