Peskov: Românii au fost privaţi de posibilitatea de a vota pentru un candidat care le-a plăcut

Peskov: Românii au fost privaţi de posibilitatea de a vota pentru un candidat care le-a plăcut

Românii au fost privaţi de posibilitatea de a vota pentru candidatul lor preferat la preşedinţie, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Solicitat de TASS să comenteze rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, în cadrul unui briefing, Peskov a spus că ''unul dintre favoriţii acestor alegeri a fost scos în mod arbitrar din cursa electorală''. ''În orice caz, alegătorii români au fost privaţi de dreptul de a vota pentru persoana pe care şi-au dorit-o - acest lucru poate fi afirmat fără echivoc'', a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Agerpres.

El s-a referit la la Călin Georgescu, un candidat ultranaţionalist care a câştigat primul tur al alegerilor anulate de anul trecut, înainte de a i se interzice să mai candideze din cauza unei presupuse interferenţe ruseşti în favoarea sa.

Candidatul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, considerat şi el ultranaţionalist, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din România cu peste 40% din voturi. El se va confrunta în turul al doilea din 18 mai cu candidatul independent Nicuşor Dan, clasat pe locul al dopilea, cu peste 20% din voturi.

Întrebat dacă se poate considera că Europa s-a săturat de candidaţii impuşi de eurobirocraţie, Peskov a răspuns: ''Nu este treaba noastră, ci a românilor''.

Afla mai multe desprealegeriromaniapeskov
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt