Peiu: Program în 12 puncte propus de AUR pentru depăşirea crizei bugetare şi politice

Peiu: Program în 12 puncte propus de AUR pentru depăşirea crizei bugetare şi politice

AUR propune pentru depăşirea crizei bugetare şi politice un program în 12 puncte, printre acestea numărându-se păstrarea principalelor impozite la nivelurile actuale pentru o stabilitate macroeconomică a ţării, menţinerea actuală a TVA, a impozitului pe venit şi a celui pe profit, transmite miercuri liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.

Programul AUR vizează realizarea unor reforme imediate ale sistemului politic, precum reducerea numărului de parlamentari la 300, reducerea cu 15% a cheltuielilor bugetare în doi ani, 5% în 2025 şi 10% în 2026, un guvern compus din 12 ministere şi 48 de secretari de stat, comasarea agenţiilor sau autorităţilor ajungând la un număr maxim de 20, precum şi reducerea cu 50% a funcţiilor de conducere.

De asemenea, AUR propune reducerea la jumătate a taxării muncii pentru salariile mici, sub salariul mediu brut pe economie, desfiinţarea, prin lege, a tuturor portiţelor de optimizare fiscală. 'Optimizarea fiscală va fi tratată ca faptă anti-concurenţială şi sancţionată atât cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, cât şi cu recalificarea operaţiunii de externalizare, cu consecinţa taxării şi impozitării retroactive, cu penalităţi. Acţiunea în instanţă sau cererea de anchetă concurenţială va fi în competenţa Ministerului Justiţiei, care va utiliza, în acest scop, avocaţi şi consultanţi specializaţi', precizează Peiu, citat de Agerpres.

Simplificarea legislaţiei fiscale, un impozit unic pe venit, de 10%, în sarcina oricărei persoane ce realizează venituri din activităţi independente sau care este asociat ori acţionar în societăţi profesionale ori IMM-uri, nivel zero pentru TVA pentru produsele şi serviciile de bază, alimente, apă, educaţie, utilităţi, sănătate, medicamente din schema de compensare de bază, un CASS pentru pensiile mai mari de 5.000 de lei şi CASS plafonat pentru chirii, pentru dobânzi bancare şi pentru câştigurile de pe piaţa de capital, sunt alte măsuri cuprinse în programul AUR.

AUR mai propune: TVA de 19% pe toate livrările de produse prin platformele de e-commerce, inclusiv pentru produsele cu valoare mai mică de 150 de euro; combaterea contrafacerilor şi a comerţului cu produse nonconforme realizate prin platforme de e-commerce; combaterea concurenţei neloiale şi a cenzurii pe platformele de e-commerce şi în reţelele de socializare; acţiunea în instanţă sau cererea de anchete de concurenţă vor fi în competenţa Ministerului Justiţiei, care va angaja avocaţi şi consultanţi specializaţi în acest scop.

Totodată, taxa de solidaritate aplicată companiilor din energie - 1% suplimentar din cifra de afaceri - şi un impozit minim pe cifra de afaceri de 1%, fără deduceri suplimentare, pentru corporaţiile cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, creşterea până la 15% a redevenţelor miniere şi petroliere şi dublarea concesiunii pe serviciile publice comunale, ajutoarele de stat pentru corporaţii nu vor mai fi acordate sub forma unor sume nerambursabile sau a unor garanţii de stat, ci sub forma achiziţiei de către stat a unor obligaţiuni convertibile în acţiuni emise de corporaţie, în caz de neplată la scadenţă statul având opţiunea de a transforma ajutorul de stat în acţiuni emise de corporaţie.

Anularea legii de închidere de la 1 ianuarie 2026 a centralelor pe cărbune, încetarea contribuţiei financiare şi logistice a României la continuarea războiului din Ucraina, redefinirea contribuţiei financiare a României la OMS şi rezilierea tuturor achiziţiilor centralizate de vaccinuri anti-Covid, indexarea pensiilor conform legii, reformarea sistemului de pensii speciale, prin plafonarea acestora la valoarea netă a salariului preşedintelui României şi aplicarea taxării inverse pentru TVA - sunt măsuri cuprinse în acelaşi program. 

Afla mai multe desprepeiuprogramaur
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt