Partidele vor să interzică intrarea în Parlament a anumitor persoane. Registru oficial cu cei interzişi

Partidele vor să interzică intrarea în Parlament a anumitor persoane. Registru oficial cu cei interzişi

Conducerea Paralamentului poate interzice, pe o durată de până la 2 ani, accesul în Parlament cetăţenilor despre care consideră că au un comportament agresiv, fie el doar verbal, şi manifestat nu doar în interiorul, ci chiar în curtea Palatului Parlamentului, propun aleşi ai PSD, PNL, UDMR, USR şi ai grupului minorităţilor într-un document analizat de Profit.ro.

”Persoana care a manifestat un comportament agresiv fizic sau verbal, utilizând cuvinte jignitoare, injurii, invective în curtea sau în interiorul Palatului Parlamentului sau care prin acţiunile sale distruge bunuri aflate în patrimoniul Parlamentului primeşte interdicţia de a avea acces în incinta Palatului Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între o 1 lună - 24 luni”, prevede proiectul legislativ iniţiat în acest scop.

În acest scop va fi înfiinţat Registrul Electronic al Persoanelor cu lnterdicţie de Acces în Palatul Parlamentului.

Interdicţia se va aplica de către Biroul Permenent al Camerei Deputaţilor, Biroul Permament al Senatului, respectiv ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, având în vedere că ministerul are în prezent sediul tot în clădirea Palatului Parlamentului. 

Interdicţia se va comunica persoanei în cauză, mai prevede proiectul, potrivit căruia prevederile au rolul de a îmbunătăţi măsurile de siguranţă instituite la nivelul Parlamentului şi de prevenire şi sancţionare a comportamentului agresiv fizic sau verbal.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt