Liderii principalelor partide parlamentare sunt aşteptaţi vineri la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o variantă de ieşire din blocajul politic care durează de aproape două luni. După consultările oficiale desfăşurate în această săptămână, formaţiunile au continuat negocierile în încercarea de a identifica o formulă de guvernare care să poată obţine sprijinul necesar în Parlament.
În acest moment, singurul aspect asupra căruia există un consens este că viitorul Executiv va avea un profil pro-occidental şi va funcţiona ca guvern minoritar. Rămâne însă neclar dacă acesta va fi construit în jurul partidelor de dreapta sau va avea ca principal pilon Partidul Social Democrat.
Disensiunile dintre PSD şi USR continuă să reprezinte principalul obstacol în formarea unei majorităţi. Liderul USR, Dominic Fritz, a avertizat că o guvernare exclusivă a social-democraţilor ar reprezenta o eroare majoră, în timp ce preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat ceea ce a numit „exhibiţionism moral” din partea unor adversari politici. Acesta a susţinut că anumite partide nu au fost dispuse să renunţe la funcţii şi privilegii şi a transmis că PSD poate construi o formulă de guvernare şi fără sprijinul USR, potrivit News.ro.
La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că, în ciuda diferenţelor dintre partide, este esenţial să fie găsit un compromis care să permită formarea unui guvern stabil, subliniind că România nu îşi poate permite prelungirea actualei crize.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat în repetate rânduri că aşteaptă de la partidele parlamentare o dovadă de responsabilitate şi o majoritate clară care să susţină viitorul Cabinet. Obiectivul şefului statului este ca noul guvern să fie învestit până la încheierea actualei sesiuni parlamentare.
Criza politică a început după demiterea Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, adoptată la începutul lunii mai cu un număr record de 281 de voturi. De atunci, două încercări de desemnare a unui premier au eşuat. Eugen Tomac şi-a depus mandatul după ce nu a reuşit să coaguleze o majoritate parlamentară, iar desemnarea liberalului Adrian Veştea a amplificat tensiunile politice.
Nominalizarea acestuia a provocat reacţii dure în interiorul PNL, care şi-a reafirmat, în cadrul unui congres extraordinar, refuzul unei alianţe cu PSD şi l-a reconfirmat pe Ilie Bolojan la conducerea partidului. În acelaşi timp, PNL, USR şi UDMR au anunţat că nu vor susţine Cabinetul Veştea, în timp ce PSD şi-a declarat sprijinul.
În încercarea de a obţine voturile necesare, Adrian Veştea a negociat inclusiv cu AUR, însă formaţiunea condusă de George Simion şi-a condiţionat susţinerea de o declaraţie a preşedintelui Nicuşor Dan potrivit căreia AUR nu ar fi un partid extremist. Şeful statului şi-a menţinut însă poziţia, reiterând că AUR nu este o formaţiune pro-occidentală. În lipsa sprijinului necesar, Guvernul Veştea a fost respins în Parlament, obţinând doar 189 de voturi, sub pragul de 233 necesar pentru învestire.
În aceste condiţii, toate privirile sunt îndreptate către discuţiile de vineri, considerate decisive pentru deblocarea situaţiei politice şi conturarea unei formule de guvernare capabile să asigure stabilitatea executivă.







