Un oficial al Ministerului rus de Externe acuză România că oferă sprijin militar şi logistic direct Ucrainei. Iuri Pilipson susţine că portul Giurgiuleşti a devenit o rută importantă pentru transporturile destinate Kievului.
România este deja implicată în acordarea de sprijin militar şi logistic Ucrainei, susţine Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.
Declaraţiile au fost făcute într-un interviu acordat agenţiei TASS şi preluate în limba română de Ambasada Rusiei la Bucureşti. Potrivit oficialului rus, portul Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat de România, ar fi fost transformat într-un punct de tranzit pentru mărfuri destinate Ucrainei.
„România este deja implicată în acordarea de sprijin militar şi logistic direct regimului de la Kiev”, a spus diplomatul.
Pilipson susţine că prin portul Giurgiuleşti, prin care trec peste 70% din importurile şi exporturile Republicii Moldova pe cale maritimă, sunt transportate inclusiv mărfuri destinate nevoilor armatei ucrainene.
Portul Giurgiuleşti, în centrul acuzaţiilor Moscovei
Oficialul rus a amintit că preluarea operatorului portuar a fost prezentată la Bucureşti drept un pas spre „reunificarea economică” şi că infrastructura urma să fie utilizată inclusiv pentru reconstrucţia Ucrainei.
„punerea în aplicare a unor planuri atât de ambiţioase este o chestiune cu un viitor incert”, a afirmat Pilipson.
Acesta susţine că sprijinul acordat Kievului ridică semne de întrebare privind modul în care va fi utilizat portul în perioada următoare.
„trezeşte îndoieli cu privire la adevăratele obiective ale utilizării portului Giurgiuleşti în perspectiva imediată”, a subliniat oficialul rus.
Avertisment privind implicarea statelor NATO
Iuri Pilipson a criticat şi sprijinul oferit Ucrainei de Grecia, avertizând asupra riscului unei confruntări directe între NATO şi Rusia.
„Este important să înţelegem că complicitatea statelor membre NATO faţă de armata ucraineană apropie inexorabil alianţa de o confruntare directă cu Rusia.
Este evident că responsabilitatea pentru evoluţia negativă a evenimentelor va reveni celor care, în Europa, pun în joc în mod iresponsabil soarta propriului popor”, a avertizat oficialul rus.
În acelaşi interviu, Pilipson a abordat şi situaţia Republicii Moldova, afirmând că majoritatea cetăţenilor nu ar susţine unirea cu România. El a invocat datele recensământului din 2024, potrivit cărora 76,7% dintre locuitori s-au declarat moldoveni, iar 8% români.
Diplomatul rus a criticat şi intenţia Muntenegrului de a introduce vize pentru cetăţenii ruşi, susţinând că măsura ar putea afecta economia şi sectorul turistic al ţării.
Sursă foto: Facebook







