Un studiu bazat pe milioane de recenzii ale turiştilor a desemnat cea mai frumoasă capitală din Europa. Surprinzător, oraşul aflat pe primul loc primeşte de peste zece ori mai puţini vizitatori decât marile destinaţii turistice ale continentului.
Parisul, Madridul sau Londra sunt printre cele mai populare destinaţii europene, însă nu au reuşit să ocupe primul loc într-un clasament dedicat frumuseţii capitalelor de pe continent.
Potrivit unei analize realizate pe baza a peste trei milioane de recenzii publicate de turişti pentru 46 de capitale europene, Luxemburg a fost desemnat cel mai frumos oraş-capitală din Europa, relatează Express.
Studiul a urmărit de câte ori vizitatorii au folosit cuvinte precum „frumoasă” sau „uimitoare” în descrierile experienţelor lor. Rezultatele au arătat că 18,15% dintre recenziile despre Luxemburg au inclus termenul „frumoasă”, suficient pentru a plasa oraşul pe primul loc în clasament.
„Călătorii evidenţiază frecvent străzile curate şi combinaţia reuşită dintre zonele istorice şi cele moderne. Deşi capitala este mică, oamenii apreciază faptul că poate fi explorată foarte uşor pe jos”, se arată în raport.
Deşi atrage mai puţin de 1,5 milioane de turişti anual, Luxemburg impresionează prin patrimoniul său istoric şi peisajele spectaculoase. Centrul vechi, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, este înconjurat de stânci şi văi, iar celebra promenadă Chemin de la Corniche, cunoscută drept „cel mai frumos balcon al Europei”, oferă panorame impresionante asupra văii râului Alzette.
Printre cele mai vizitate obiective se numără Palatul Marelui Duce, reşedinţa oficială a familiei conducătoare, Casematele Bock – o reţea de aproximativ 22 de kilometri de tuneluri subterane cu o istorie de aproape patru secole – şi Liftul Pfaffenthal, un ascensor panoramic din sticlă care oferă o perspectivă spectaculoasă asupra oraşului. Turiştii recomandă şi cartierul Grund, renumit pentru casele din piatră acoperite cu iederă, străduţele pavate şi atmosfera romantică de pe malul râului Alzette.
Topul celor mai frumoase capitale europene este completat de Bratislava (Slovacia), Monaco, Valletta (Malta) şi Lisabona (Portugalia), confirmând că uneori cele mai apreciate destinaţii sunt şi cele mai puţin aglomerate.







