Federaţiile Sanitas şi Solidaritatea Sanitară cer modificarea proiectului noii legi a salarizării pentru sistemul public de sănătate. Sindicatele au transmis un pachet comun de propuneri autorităţilor, susţinând că reforma trebuie să aducă salarii echitabile şi să garanteze păstrarea veniturilor angajaţilor.
Federaţia Sanitas şi Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România au transmis Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii un set comun de propuneri pentru modificarea proiectului noii legi a salarizării, în ceea ce priveşte aplicarea acesteia în sistemul public de sănătate. Potrivit reprezentanţilor celor două organizaţii, documentul propus reprezintă o reformă amplă a modului de salarizare şi nu doar o serie de ajustări punctuale.
„Modelul comun reaşează salarizarea astfel încât veniturile să reflecte mai bine complexitatea muncii, nivelul de responsabilitate, riscurile asumate, contribuţia la continuitatea serviciilor şi dificultatea de a asigura personalul necesar", au transmis sindicatele.
Printre principalele modificări solicitate se numără stabilirea salariilor de bază în funcţie de categoria spitalului, majorarea coeficienţilor pentru personalul care lucrează în secţii cu grad ridicat de dificultate, menţinerea sporului de tură la 15% şi introducerea unor mecanisme de salarizare bazate pe performanţă. Sindicatele mai propun reguli clare pentru plata gărzilor, protejarea veniturilor actuale şi garantarea finanţării drepturilor salariale.
De asemenea, pachetul include măsuri privind salarizarea personalului auxiliar, tehnic, economic şi administrativ, astfel încât toate categoriile profesionale implicate în funcţionarea unităţilor sanitare să beneficieze de reguli unitare.
Federaţia Sanitas subliniază că proiectul poate fi acceptat de angajaţii din sănătate doar dacă niciun salariu aflat în plată nu va fi diminuat, iar majoritatea personalului va beneficia de creşteri salariale încă de la intrarea în vigoare a legii.
„Selectarea doar a prevederilor convenabile, cu abandonarea categoriilor profesionale sau a garanţiilor de finanţare, nu reprezintă acceptarea soluţiei comune", susţin sindicaliştii.
Cele două federaţii au solicitat Ministerului Muncii să includă integral propunerile în forma consolidată a proiectului de lege şi au precizat că îşi vor stabili ulterior calendarul eventualelor acţiuni sindicale, în funcţie de răspunsul autorităţilor.







