Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au fost avertizaţi, în noaptea de joi spre vineri, prin intermediul sistemului RO-Alert, după ce forţele ruse au lansat noi atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Autorităţile române au precizat că măsura a fost una preventivă, fiind destinată informării şi protejării populaţiei din zonele aflate în vecinătatea graniţei.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că situaţia a fost monitorizată permanent cu ajutorul sistemelor de supraveghere a spaţiului aerian. Totodată, un elicopter IAR-330 Puma al Forţelor Aeriene Române a fost trimis într-o misiune de observare, după detectarea unor ţinte aeriene în apropierea frontierei. Potrivit datelor oficiale, acestea au evoluat la aproximativ 31 de kilometri est de municipiul Sulina.
Reprezentanţii MApN au subliniat că, pe parcursul acţiunilor militare desfăşurate în apropierea graniţei, nu au existat incidente care să afecteze teritoriul României.
„Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian. MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de aceste atacuri şi menţine permanent legătura cu acestea”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale, conform News.ro.
La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au insistat asupra importanţei respectării recomandărilor transmise prin sistemul de alertare şi au reamintit că măsurile au fost luate exclusiv din raţiuni de prevenţie.
„Reiterăm faptul că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse însă, în acest context geopolitic, pregătirea şi informarea populaţiei este importantă! Siguranţa fiecăruia dintre noi începe cu autoprotecţia şi cu aplicarea unor măsuri minime ce trebuiesc luate în primele momente de la primirea mesajelor de alertare. Citiţi cu atenţie mesajele primite, adoptaţi măsurile de autoprotecţie şi adăpostire în cazul în care situaţia o impune, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 dacă observaţi că din spaţiul aerian cad obiecte, ori dacă siguranţa şi integritatea vă este pusă în pericol”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.
Autorităţile au transmis că monitorizează permanent evoluţia situaţiei de la graniţă şi că procedurile de avertizare sunt activate ori de câte ori există riscul ca populaţia din zonele de frontieră să fie expusă unor pericole generate de conflictul din Ucraina.







