Preşedintele Nicuşor Dan a reacţionat după ce o dronă maritimă a fost distrusă de un avion F-16 românesc în apropierea platformei Neptun Deep. Şeful statului a felicitat militarii implicaţi şi a condamnat incidentele pe care le atribuie Federaţiei Ruse.
Nicuşor Dan a transmis, joi, un mesaj după intervenţia Armatei Române în cazul dronei maritime descoperite în apropierea platformei Neptun Deep. Preşedintele i-a felicitat atât pe militarii români, cât şi pe piloţii celor două aeronave F-16 care au participat la misiune.
„Felicit Armata Română şi piloţii celor două avioane de vânătoare F-16 româneşti pentru succesul misiunii de distrugere a dronei marine aflate în apropierea platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Felicit şi Garda de Coastă pentru promptitudinea cu care a semnalat prezenţa dronei în zonă”, a scris şeful statului pe platforma X.
Preşedintele a subliniat că intervenţia a avut loc într-un context în care protejarea oamenilor aflaţi pe platformă şi a infrastructurii critice a fost prioritară.
Nicuşor Dan condamnă incidentele
Nicuşor Dan a descris intervenţia drept ”o acţiune contra timp”, în care autorităţile au urmărit să elimine orice potenţial pericol pentru personalul de pe platformă şi pentru infrastructura energetică.
„Condamn cu toată fermitatea intensificarea acestor tipuri de incidente iresponsabile din partea Federaţiei Ruse. Rămânem vigilenţi alături de aliaţii din NATO pentru a ne apăra şi a respinge astfel de provocări”, transmite preşedintele României.
Mesajul vine după ce ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că drona maritimă a fost distrusă cu tunul de bord al unui avion F-16 românesc.
Drona se afla în derivă
Potrivit Ministerului Apărării, drona se afla în derivă în Zona Economică Exclusivă a României. Prezenţa acesteia fusese semnalată de o navă comercială, iar două aeronave F-16 au fost trimise pentru intervenţie. Radu Miruţă a precizat că autorităţile au primit confirmarea oficială că dispozitivul nu era de provenienţă ucraineană.
„Am primit confirmarea oficială că nu este de provenienţă ucraineană”, a declarat ministrul interimar al Apărării.
Iniţial, Radu Miruţă afirmase că drona era încărcată cu explozibil, însă ulterior această informaţie a fost eliminată din postarea sa.







