Preşedintele Nicuşor Dan avertizează că scena politică ar putea intra într-o perioadă tensionată, chiar în ziua în care PSD decide dacă îi retrage sprijinul premierului Ilie Bolojan.
Şeful statului a declarat că, deşi „probabil vom intra în turbulenţe politice”, există totuşi un consens solid între partidele pro-occidentale în privinţa implementării PNRR şi a menţinerii stabilităţii bugetare. Potrivit acestuia, prioritare rămân adoptarea reformelor necesare pentru accesarea fondurilor europene şi păstrarea echilibrului financiar.
Nicuşor Dan a subliniat că formarea unei majorităţi depinde de înţelegerea dintre PSD şi PNL, partide fără de care nu poate exista o guvernare stabilă în acest moment. În lipsa unui acord între acestea, „nu există o formulă” de guvern viabilă.
Preşedintele a evitat să anticipeze evoluţiile imediate, sugerând că situaţia se va clarifica după deciziile aşteptate în cursul serii. El a precizat că vor urma consultări repetate, dacă va fi nevoie, şi că încearcă să îşi păstreze rolul de mediator într-un context marcat de tensiuni sociale şi politice.
În ciuda speculaţiilor, Nicuşor Dan nu vede iminentă o moţiune de cenzură, dar admite că o criză politică este „cel mai probabil” scenariu. În acelaşi timp, a făcut apel la calm şi echilibru, insistând că, dincolo de conflictele politice, există un acord larg pe direcţiile economice esenţiale.
Preşedintele a reiterat şi poziţia fermă privind AUR, excluzând participarea acestui partid la guvernare.
Criza se conturează în contextul în care liderul PSD, Sorin Grindeanu, împinge partidul spre retragerea sprijinului pentru premierul Bolojan, printr-un referendum intern de amploare. O astfel de decizie ar putea declanşa negocieri dificile pentru formarea unei noi majorităţi şi aruncarea ţării într-o perioadă de instabilitate politică.
PSD va decide azi, la ora 17.00, dacă îşi mai menţine susţinerea pentru premierul Ilie Bolojan
„Având în vedere prăbuşirea economico-socială din ultimele 10 luni - cu recesiune, inflaţie, afaceri care se închid, şomaj, scăderea investiţiilor publice şi a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari şi categoriile vulnerabile - plus lipsa dialogului real în Coaliţie şi cu partenerii sociali: Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”, este întrebarea la care vor răspunde social-democraţii.






