Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis vineri un mesaj după explozia unei drone marine în Portul Constanţa, subliniind că incidentul se înscrie într-o serie de evenimente care evidenţiază riscurile de securitate generate de conflictul aflat la graniţele ţării. Şeful statului a precizat că a fost informat despre situaţie în timp ce se deplasa către Muntenegru pentru participarea la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest.
Potrivit preşedintelui, intervenţia autorităţilor a fost rapidă, iar măsurile preventive adoptate înaintea exploziei au contribuit la evitarea unor consecinţe grave.
„În drum spre Muntenegru, am fost informat despre explozia unei drone marine în Portul Constanţa. Forţele de ordine şi structurile de securitate au acţionat prompt şi au evacuat preventiv zona înainte de explozie, iar până în prezent nu sunt indicii că ar fi existat victime”, a transmis preşedintele într-o postare pe X.
Nicuşor Dan a arătat că principalul obiectiv al instituţiilor implicate a fost protejarea populaţiei şi a infrastructurii strategice din zona portuară. În prezent, specialiştii analizează modul în care dispozitivul a ajuns în Portul Constanţa şi dacă există riscuri suplimentare care trebuie gestionate.
„Sunt în curs de analiză circumstanţele în care drona a ajuns în port şi eventualele riscuri suplimentare, iar autorităţile direct responsabile vor comunica pe măsură ce ancheta avansează”, mai anunţă Nicuşor Dan.
Şeful statului a atras atenţia că evenimentul de la Constanţa nu este unul izolat. Acesta a amintit că în ultimele zile au avut loc şi alte incidente care au necesitat intervenţia autorităţilor, inclusiv descoperirea unei mine marine în apropierea litoralului românesc şi incidentul petrecut la Galaţi.
În acest context, preşedintele a descris situaţia de securitate din regiune drept una sensibilă şi a subliniat necesitatea menţinerii unei stări permanente de alertă.
„Cu un conflict militar la graniţă, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil, motiv pentru care ne vom menţine un nivel ridicat de vigilenţă. Astfel de situaţii deosebit de grave sunt consecinţele directe ale războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Ca stat membru NATO, cu ieşire la Marea Neagră, vom continua să cooperăm strâns cu aliaţii noştri şi vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja cetăţenii şi interesele naţionale”, afirmă şeful statului în mesaj.
La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a avertizat că există posibilitatea ca în zonă să se afle şi alte dispozitive similare. Din acest motiv, autorităţile au decis evacuarea preventivă a perimetrului de coastă pe o rază de un kilometru şi au intensificat activităţile de monitorizare.
Ancheta privind explozia dronei continuă, iar instituţiile responsabile urmează să stabilească provenienţa acesteia, traseul parcurs şi circumstanţele exacte care au dus la producerea incidentului în unul dintre cele mai importante obiective strategice ale României de la Marea Neagră.







