Preşedintele Nicuşor Dan a discutat vineri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după incidentul grav produs în Galaţi, unde o dronă rusească s-a prăbuşit peste un bloc de locuinţe. Şeful statului a descris evenimentul drept cel mai grav incident de securitate produs pe teritoriul României de la începutul războiului din Ucraina.
Nicuşor Dan a anunţat că a avut o convorbire cu Mark Rutte în urma incidentului produs în noaptea de joi spre vineri la Galaţi, unde o dronă de provenienţă rusească a provocat o explozie şi un incendiu într-un bloc de locuinţe.
„Am avut o convorbire cu Secretarul General al NATO, în urma celui mai grav incident de securitate produs pe teritoriul României de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a transmis preşedintele.
Şeful statului a condamnat ferm încălcarea spaţiului aerian al României şi a subliniat că responsabilitatea aparţine Federaţiei Ruse.
„Am condamnat ferm această încălcare inacceptabilă a suveranităţii României. Responsabilitatea integrală aparţine Federaţiei Ruse, al cărei comportament arată un dispreţ total faţă de dreptul internaţional şi faţă de siguranţa cetăţenilor unui stat NATO”, a precizat Nicuşor Dan.
Preşedintele a mai anunţat că România şi NATO vor continua coordonarea pentru întărirea apărării Flancului Estic, în special în ceea ce priveşte sistemele anti-aeriene şi anti-dronă.
La rândul său, Mark Rutte a transmis „solidaritatea absolută” a Alianţei faţă de ţara noastră şi a reiterat angajamentul NATO privind apărarea teritoriului aliat.
„Mi-am exprimat compasiunea pentru persoanele rănite în acest incident. Am reafirmat că NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a transmis secretarul general al NATO.
Mark Rutte a avertizat că atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina reprezintă „un pericol pentru noi toţi”.







