Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins ferm afirmaţiile potrivit cărora Israelul ar fi atras Statele Unite în conflictul cu Iranul, calificându-le drept „ştiri false”. În acelaşi timp, liderul de la Tel Aviv a susţinut că ofensiva comună cu Washingtonul se apropie de victorie.
„Chiar crede cineva că-i poate dicta ce să facă preşedintelui Donald Trump?”
Într-o conferinţă de presă televizată, Benjamin Netanyahu a negat orice responsabilitate a Israelului în implicarea SUA în conflictul cu Iran, subliniind că deciziile aparţin exclusiv administraţiei americane. „Chiar crede cineva că-i poate dicta ce să facă preşedintelui Donald Trump?”, a declarat acesta.
Premierul israelian a insistat că nu există disensiuni între Israel şi SUA, vorbind despre o „coordonare foarte bună” între el şi liderul de la Casa Albă. Totodată, a precizat că anumite operaţiuni militare, inclusiv bombardarea unei instalaţii de gaze naturale din Iran, au fost realizate exclusiv de Israel.
„Câştigăm, iar Iranul este pe cale să fie decimat”
Declaraţiile vin în a 20-a zi a ofensivei lansate împotriva Republicii islamice, timp în care, potrivit lui Netanyahu, capacităţile militare ale Teheranului au fost grav afectate. Liderul israelian a afirmat că „arsenalul de rachete şi drone al Iranului suferă o degradare masivă”, iar sute de lansatoare ar fi fost distruse.
Mai mult, acesta a susţinut că Iranul nu mai are în prezent capacitatea de a îmbogăţi uraniu sau de a produce rachete balistice, adăugând că aceste capacităţi vor fi „zdrobite complet”.
Netanyahu a estimat că războiul s-ar putea încheia mai repede decât se anticipează, reiterând că Israelul este „pe cale să câştige”, iar Iranul „pe cale să fie decimat”.






