Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a coborât, miercuri, în faţa instituţiei pentru a sta de vorbă cu reprezentanţii silvicultorilor care protestează începând de la ora 10:00.
Ea l-a acuzat pe preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, Silviu Geană, că nu a lăsat-o să se adreseze protestatarilor de la microfon.
'Avem un singur mesaj: Romsilva nu este vacă de muls pentru nimeni. Romsilva nu va mai fi terenul de joacă pentru partidele politice, pentru toţi şmecherii care până acum şi-au luat toate beneficiile posibile. Oamenii pe care i-au adus aici, şi pentru care domnul Geană (Silviu Geană, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, n.r.). are o frică teribilă să mă lase să vorbesc cu ei la microfon, oamenii aceştia au fost aduşi pe numere, li s-a transmis o adresă să vină 25 de oameni din fiecare judeţ. Reforma Romsilva continuă, iar noi ne vom face treaba. Pădurile României vor fi protejate', a declarat ministra Mediului, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva protestează, în intervalul orar 10:00 - 14:00, în faţa Ministerului Mediului, nemulţumiţi de proiectul privind reorganizarea Romsilva.
Principalele revendicări ale silvicultorilor sunt stoparea campaniei de denigrare a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi a acţiunilor de discreditare şi compromitere a personalului silvic, precum şi retragerea proiectului de Hotărâre a Guvernului promovat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin care, 'fără niciun studiu de impact economic, social sau bugetar, se forţează reorganizarea Romsilva prin desfiinţarea a 70% din numărul de direcţii silvice judeţene, prin separarea activităţilor de producţie cu scopul menţinerii doar a celor 'eficiente economic', în detrimentul aspectelor de ordin social, organizatoric şi funcţional, punând în pericol circa 500 de locuri de muncă'.