Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a lansat noi critici la adresa conducerii PSD, în contextul crizei politice şi al întârzierii formării unui Guvern stabil. Edilul avertizează că lipsa deciziilor ferme poate avea consecinţe economice serioase pentru România, mai ales în perioada următoarelor evaluări internaţionale.
În cadrul unei declaraţii susţinute la finalul şedinţei Consiliului Local Buzău, Toma a subliniat că situaţia actuală este una critică şi că România are nevoie urgent de un executiv cu puteri depline.
„Ţara are nevoie de un Guvern care să ia decizii. Mai ales în această situaţie. Vin rapoartele firmelor de rating în luna iulie sau august şi, în situaţia în care suntem, dacă trecem în junk, va fi foarte dificil de finanţat ţara”, a declarat Constantin Toma.
Acesta consideră că un Guvern interimar nu poate răspunde provocărilor economice şi administrative, subliniind necesitatea unor decizii rapide şi a utilizării instrumentelor guvernamentale.
„Un Guvern stabil poate lua deciziile necesare şi poate da ordonanţe de urgenţă pentru situaţiile care apar”, a mai declarat edilul.
Toma a criticat şi lipsa unei majorităţi clare a PSD, susţinând că partidul trebuie să respecte acordurile politice şi realitatea parlamentară.
„Trebuie şi PSD-ul să înţeleagă că este nevoie de un acord. Nu are 50% ca partid, are aproximativ 25-26% împreună cu aliaţii şi, în aceste condiţii, trebuie să existe un acord şi să fie respectate angajamentele asumate”, a precizat acesta.
În acelaşi timp, primarul din Buzău a transmis că nu se mai regăseşte în actuala structură de conducere a partidului şi că se simte marginalizat.
„În situaţia în care mă dau afară, aş dormi mai liniştit. Nu poţi să rămâi într-o organizaţie în care nu eşti apreciat şi nu eşti respectat”, a declarat Constantin Toma.
Cu toate acestea, edilul a afirmat că îşi va continua mandatul şi proiectele locale până la final, indiferent de evoluţiile politice de la nivel central.







