Macron solicită o dezbatere parlamentară privind conflictele din Iran, Fâşia Gaza şi Ucraina

Macron solicită o dezbatere parlamentară privind conflictele din Iran, Fâşia Gaza şi Ucraina

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut vineri Guvernului de la Paris, în cadrul Salonului Aeronautic de la Bourget, să organizeze o dezbatere în Parlament cu privire la conflictul dintre Israel şi Iran. Totodată, şeful statului intenţionează să convoace liderii formaţiunilor politice franceze pentru discuţii care să vizeze atât acest război, cât şi situaţiile din Fâşia Gaza şi Ucraina, informează AFP.

„Vreau ca Guvernul, şi am vorbit în această (vineri) dimineaţă cu premierul (Francois Bayrou), să organizeze cu privire la acest subiect (Războiul între Israel şi Iran) o dezbatere în baza Articolului 50-1 al Constituţiei”, a declarat Macron în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele a precizat că „imediat ce lucrurile vor începe să se stabilizeze, voi convoca (...) formaţiunile politice pentru a discuta cu ele atât despre Iran, (Fâşia) Gaza, dar şi despre Ucraina”.

Reuniunea ar urma să fie programată după summitul NATO de la Haga, care va avea loc săptămâna viitoare.

Potrivit prevederilor Articolului 50-1 din Constituţia Franţei, Executivul poate face o declaraţie în faţa membrilor Adunării Naţionale sau Senatului pe un subiect anume, fie din proprie iniţiativă, fie la solicitarea unui grup parlamentar, urmând ca dezbaterea să aibă loc fără angajarea răspunderii Guvernului, existând posibilitatea ca aceasta să fie supusă votului.

De asemenea, Emmanuel Macron a anunţat că va organiza o nouă reuniune „într-un format de tip Saint-Denis” cu liderii partidelor reprezentate în Legislativ, pentru a discuta despre crizele din Iran, Gaza şi Ucraina.

Formatul de tip Saint-Denis reuneşte şefii formaţiunilor parlamentare, preşedintele utilizând această formulă în mai multe rânduri — prima dată în august 2023, apoi în octombrie 2023, imediat după atacul lansat de Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie.

În februarie, Macron a invitat liderii politici la consultări pe tema conflictului din Ucraina şi a implicaţiilor de securitate pentru Europa.

Între timp, miniştrii de Externe ai Franţei, Germaniei şi Marii Britanii se întâlnesc vineri, în Elveţia, cu omologul lor din Iran, încercând să identifice o soluţie diplomatică pentru aplanarea conflictului dintre Israel şi Iran. Această iniţiativă diplomatică vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a anunţat că va lua o decizie în următoarele două săptămâni privind o eventuală implicare a Statelor Unite în sprijinul Israelului împotriva Iranului.

Afla mai multe despremacrondezbatereconflicte
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt