Luca Niculescu începe negocierile cu partidele. Ce condiţii pune PSD pentru a susţine viitorul Guvern

Luca Niculescu începe negocierile cu partidele. Ce condiţii pune PSD pentru a susţine viitorul Guvern

Premierul desemnat Luca Niculescu începe negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern, însă misiunea lui se anunţă dificilă. PSD transmite că nu este dispus să ofere un vot în alb şi condiţionează susţinerea noului Executiv de o schimbare clară a modului în care este administrată ţara şi a direcţiei economice.
Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit, marţi, la sediul central al partidului, pentru a decide mandatul cu care social-democraţii vor participa la discuţiile privind formarea noului Cabinet. După şedinţă, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că formaţiunea nu va accepta continuarea măsurilor de austeritate asociate fostului Guvern Bolojan, indiferent de modul în care acestea ar fi prezentate.
„Dacă această dorinţă nu există, vă spun de acum, că nu vor fi miniştri şi PSD-ul nu va vota", a precizat liderul PSD, potrivit News.ro.
Grindeanu a explicat că principala condiţie impusă de PSD, considerată o adevărată linie roşie, este schimbarea direcţiei de administrare a ţării. Social-democraţii vor să vadă, de asemenea, o modificare a abordării în economie înainte de a decide dacă vor susţine noul Guvern.
„De aici plecăm. Dacă această condiţie nu e îndeplinită, nu mai avem ce să discutăm, mai departe. Dacă va fi îndeplinită, o să vedem modul, de aceea vă spuneam, modul în care gândeşte Luca Niculescu echipa, cum îşi gândeşte modul în care vrea să gestioneze lucrurile şi, sigur, având un mandat larg, eu voi veni în faţa colegilor mei spunându-le opţiunile pe care sau scenariile pe care le avem, urmare a acestei discuţii”, a explicat Grindeanu.
Preşedintele PSD a anunţat că a primit în unanimitate mandatul colegilor săi pentru a negocia cu premierul desemnat. Discuţiile dintre cele două părţi sunt aşteptate în zilele următoare, iar social-democraţii vor analiza ulterior variantele rezultate.
„Zilele viitoare probabil vom avea aceste discuţii cu Luca Niculescu”, a mai anunţat preşedintele PSD.
Sorin Grindeanu a subliniat că PSD nu va susţine un Guvern care ar continua, sub o altă formă, politicile de austeritate promovate de Executivul condus de Ilie Bolojan. În opinia sa, o astfel de variantă ar putea adânci criza politică şi ar apropia România de alegeri anticipate.
Social-democraţii consideră că nu pot participa la o construcţie politică lipsită de fundamente solide şi nu sunt dispuşi să acorde voturi fără garanţii privind direcţia viitoarei guvernări.
„Toţi colegii şi-au exprimat revolta, dezamăgirea că preşedintele în loc să încredinţele mandatul de premier PSD a continuat să facă experimente politice”, a spus la acel moment Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a reamintit că partidul său îşi dorea mandatul de premier şi că el a fost propunerea social-democraţilor pentru această funcţie. Grindeanu susţine că PSD vrea să fie parte a soluţiei şi să contribuie rapid la formarea unui Guvern capabil să adopte rectificarea bugetară şi bugetul pentru acest an.
Deşi PSD a fost nemulţumit de nominalizarea făcută de preşedintele Nicuşor Dan, Sorin Grindeanu a avut o atitudine pozitivă faţă de premierul desemnat. Liderul social-democrat a apreciat experienţa diplomatului şi capacitatea acestuia de a gestiona dosare complexe.
„Este o persoană echilibrată, care a demonstrat că poate gestiona dosare dificile precum OCDE”, a spus preşedintele PSD.
Luca Niculescu este al patrulea premier desemnat oficial de Nicuşor Dan, în încercarea de a pune capăt crizei politice care durează de aproximativ cinci luni. Diplomatul are acum misiunea de a negocia sprijinul parlamentar şi de a obţine cel puţin 233 de voturi pentru învestirea noului Guvern.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI