Uniunea Europeană ar trebui să-şi reconsidere planul de a renunţa cu totul la utilizarea gazelor naturale până în 2050, după pana de curent istorică ce a lăsat ore întregi fără energie electrică Spania şi Portugalia, este mesajul transmis, pentru Financial Times, de Cristian Buşoi, secretar de stat PNL în Ministerul Energiei, fost europarlamentar, ex-şef al Comisiei de Industrie, Cercetare şi Energie din Parlamentul European, scrie Profit.ro.
Publicaţia britanică, ce îl prezintă pe Buşoi în mod eronat drept ministrul Energiei din România, relatează că blackout-ul din Spania a survenit într-un moment critic pentru demersurile de diminuare a consumului de combustibili fosili, în care unele ţări îşi temperează angajamentele de reducere a emisiilor de carbon, şi, deşi cauza avariilor iberice este încă necunoscută cu precizie, este probabil ca oponenţii surselor regenerabile de energie să prezinte incidentul spaniol ca pe un avertisment.
Pe de altă parte, comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, a ţinut să respingă ideea că pana de curent iberică ar reprezenta un argument împotriva regenerabilelor.
″Un lucru e limpede: securitatea energetică rămâne prioritatea noastră. Conectivitatea, solidaritatea şi energia curată produsă intern sunt vitale pentru a face mai rezilient sistemul nostru energetic″, a spus Jorgensen.
Cristian Buşoi se află chiar în Spania, la Valencia, unde participă la Congresul Partidului Popular European (PPE), eveniment a cărui desfăşurare s-a aflat timp câteva ore sub semnul întrebării din cauza penei de curent.
″(…) am experimentat direct efectele penei de curent, care a afectat Peninsula Iberică. La mai bine de 24 de ore de la incident, încă nu există o explicaţie clară, mai multe scenarii privind cauzele acestui grav eveniment fiind luate în calcul″, a comentat el.