Premierul interimar Ilie Bolojan spune că scenariul unui premier tehnocrat a fost luat în calcul în actualul context politic, însă consideră că o astfel de formulă ar avea dificultăţi în a funcţiona eficient. Declaraţiile vin pe fondul blocajului privind formarea unei noi majorităţi guvernamentale.
Premierul interimar Ilie Bolojan a comentat miercuri posibilitatea desemnării unui premier tehnocrat sau a unui guvern tehnocrat, în contextul discuţiilor tot mai intense despre viitorul Executivului după criza politică recentă.
Acesta a explicat că o asemenea variantă a fost luată în calcul, mai ales în condiţiile în care PSD nu şi-a asumat până acum iniţiativa formării unui nou guvern. Întrebat la DigiFM despre această posibilitate, Bolojan a făcut trimitere la responsabilitatea politică pe care, în opinia sa, PSD ar fi trebuit să şi-o asume după moţiunea de cenzură.
„Ipoteza unui astfel de guvern este una care a fost avansată, de ce, pentru că, în condiţii normale, după ce Partidul Social-Democrat a dărâmat guvernul din care a făcut parte, făcând, practic, o majoritate parlamentară cu AUR, pentru că nu-şi asumă răspunderea pentru acest lucru, pentru că nu se prezintă aşa cum ar fi normal, să îşi revendice postul de premier, cu care, odată obţinut, ar putea să demonstreze cum poţi să rezolva toate problemele, fără să deranjezi pe nimeni, dar n-au acest curaj şi nici această răspundere. Sigur că, într-o situaţie pe care o avem, în care PSD a dezertat de la răspundere, practic, e una din posibilităţile care au fost evocate”, a spus premierul interimar.
Cu toate acestea, Ilie Bolojan a arătat că priveşte cu rezerve eficienţa unei asemenea formule de guvernare. Din perspectiva experienţei acumulate în fruntea Executivului în ultimul an, acesta consideră că un tehnocrat ar avea dificultăţi majore în gestionarea presiunilor politice şi administrative.
El a precizt că, din punctul lui de vedere, după această experienţă de premier de aproape un an de zile, ”e greu ca un premier tehnocrat să poată performa”.







