Guvernul pregăteşte un nou set de măsuri pentru gestionarea crizei energetice provocate de seceta severă, astfel încât sistemul naţional de electricitate să poată funcţiona în condiţii de siguranţă şi în eventualitatea unor dificultăţi suplimentare. Premierul Ilie Bolojan a anunţat că executivul va adopta un mecanism care permite limitarea consumului de energie în cazul marilor consumatori industriali, însă a subliniat că populaţia şi infrastructura critică nu vor fi afectate.
La finalul şedinţei de Guvern de joi, şeful Executivului a explicat că autorităţile pregătesc un cadru legal care să permită intervenţii rapide în cazul în care situaţia din sistemul energetic o va impune.
„Acest plan are în vedere limitarea consumului pentru clienţii industriali, subliniez, pentru clienţii industriali, care sunt racordaţi la sistemul energetic naţional, pe tranşe de clienţi, lucru pe care îl vom stabili în cursul zilei de mâine”, a anunţat premierul Ilie Bolojan.
Potrivit acestuia, Guvernul va adopta vineri, într-o şedinţă extraordinară, o hotărâre prin care vor fi stabilite categoriile de consumatori industriali care ar putea fi vizate de eventualele restricţii. În baza acestei decizii, Dispeceratul Naţional al Transelectrica va avea posibilitatea să transmită notificări marilor consumatori cu 24 de ore înainte de aplicarea unor măsuri de reducere a consumului.
Premierul a insistat că măsurile sunt concepute exclusiv pentru sectorul industrial şi nu îi vor afecta pe cetăţeni sau pe operatorii de servicii esenţiale.
„Subliniez că locuinţele personale, cetăţenii nu vor fi limitaţi sau deconectaţi, deci consumatorii casnici sunt exceptaţi de la aceste măsuri, de asemenea consumatorii a căror activitate nu poate fi întreruptă gen spitale, sanatorii, staţii care alimentează unităţi de gaze, de ţiţei şamd, nu vor fi incluşi în acest normativ. Odată ce va fi adoptat, el va fi publicat iar dispeceratul Transelectrica, funcţie de datele din piaţă, funcţie de eventuala situaţie care ar putea apărea va face o notificare cu 24 de ore înainte. Suntem în situaţia în care, în prezent, nu avem probleme, să luăm astfel de măsuri, dar adoptarea acestor hotărâri ne pregăteşte pentru o situaţie posibilă pe care o putem avea în perioada următoare”, a explicat primul-ministru, potrivit News.ro.
Ilie Bolojan a reiterat apelul adresat populaţiei şi companiilor de a reduce consumul de energie în intervalele de vârf, în special seara, avertizând că perioada critică generată de nivelul scăzut al Dunării şi de producţia redusă de energie nu s-a încheiat.
Şeful Guvernului a explicat că dificultăţile ar putea apărea dacă unul dintre reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă nu va mai putea funcţiona sau dacă România nu va mai putea importa suficientă energie în orele de consum maxim.
„Problemele pot apărea în condiţiile în care grupul de la Cernavodă nu mai poate funcţiona sau în situaţia în care importurile în orele de seară nu mai pot fi făcute ca urmare a altor scoateri din producţie a capacităţilor din ţările vecine”, a declarat premierul.
Întrebat dacă România se află în pericolul unei pene generale de curent, Ilie Bolojan a respins această ipoteză.
„Nu suntem în situaţia pe care aţi descris-o”, a răspuns acesta, referindu-se la posibilitatea producerii unui blackout.
Premierul a explicat şi modul în care ar urma să fie aplicate eventualele restricţii pentru companii, subliniind că deciziile vor fi luate pe baza consumului real şi în urma consultărilor cu marile industrii.
„Consumatori casnici, locuinţele nu vor intra sub nicio formă de restricţie. În ceea ce priveşte consumatorii industriali, există date la furnizori cât consumă fiecare. Aici sunt cîteva sute de agenţi, sunt câteva industrii clar definite şi se ştie, fiecare cît poate să reducă şi este un dialog în permanenţă cu aceste industrii în aşa fel încât fiecare să facă ce poate face. (...) Nu va fi selectat cineva anume şi se va lua o măsură, ci măsurile vor fi luate pe date reale, dacă se va ajunge în această situaţie”, a precizat Ilie Bolojan.
Autorităţile susţin că măsurile au un caracter preventiv şi urmăresc să ofere instrumentele necesare pentru menţinerea echilibrului în Sistemul Energetic Naţional, în cazul în care condiţiile meteorologice şi reducerea producţiei de energie vor pune presiune suplimentară asupra reţelei.







