Guvernul va elimina din lista de informaţii considerate a fi secret fiscal pe cele referitoare la datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, conform Hotnews.ro.
Astfel, lista de elemente considerate secret fiscal este redusă. Potrivit proiectului, vor rămâne pe lista secretului fiscale, datele privind plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net şi orice informaţii din declaraţii sau documente.
În prezent, Codul de procedură fiscală impune personalului fiscal să păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor despre contribuabili, precum date de identificare, obligaţii fiscale, venituri, bunuri, plăţi, conturi, transferuri, solduri, deduceri, credite, datorii şi alte date obţinute din declaraţii sau documente.
„Scopul acestei modificări este să restrângă categoria informaţiilor protejate ca secret fiscal, pentru a permite o mai mare transparenţă sau acces la anumite date pentru scopuri de control, verificare sau alte intervenţii ale autorităţilor fiscale. Prin eliminarea anumitor categorii de informaţii, legea devine mai explicită în ceea ce priveşte datele ce pot fi divulgate sau utilizate în scopuri fiscale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Cum este justificată publicarea de liste cu cei care îşi plătesc datoriile
Proiectul mai prevede obligaţia Fiscului de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât şi pe cele ale persoanelor fizice, care au obligaţii fiscale restante şi cuantumul acestora. Astfel este promovată transparenţa fiscală, se arată în nota de fundamentare.
Însă, Fiscul central, precum şi organul fiscal local au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie şi lista contribuabililor, persoane fizice şi juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.
În lista publicată sunt menţionate şi persoanele fizice, cu date precum numele, localitatea şi numărul rolului fiscal.
„Publicarea listei contribuabililor fără restanţe poate stimula alte persoane şi entităţi să îşi plătească obligaţiile la timp pentru a beneficia de această recunoaştere publică”, se arată în nota de fundamentare. De asemenea, „creşte vizibilitatea contribuabililor care îşi respectă obligaţiile fiscale, promovând conformitatea fiscală”.
Pentru creanţele fiscale administrate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziţie a autorităţii executive şi în Monitorul Oficial Local, precum şi detalii despre informaţiile care trebuie menţionate pentru persoanele fizice.
La nivelul organelor fiscale centrale, lista se publică conform ordinului preşedintelui ANAF iar în cazul organelor fiscale locale, aceasta se publică prin hotărâre a consiliului local.
Fiscul va trimite către primării informaţii legate de sursele de venit ale contribuabililor
Proiectul mai prevede că Fiscul este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind sursele de venit ale persoanelor fizice, precum şi informaţiile transmise de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici cu privire la actele translative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi a mijloacelor de transport, în scopul valorificării fiscale.
La dobândirea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport, cumpărătorii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală ce confirmă plata tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul local unde au domiciliul. Această prezentare poate fi înlocuită cu verificarea electronică a situaţiei obligaţiilor fiscale.
„Scopul acestei prevederi este de a asigura transparenţa şi legalitatea procesului de dobândire a dreptului de proprietate, garantând că toate obligaţiile fiscale au fost achitate înainte de transferul proprietăţii, contribuind astfel la buna gestionare a finanţelor locale şi prevenirea evaziunii fiscale”, se precizează în proiectul de act normativ.