FCSB şi-a ales antrenor. Clubul a bătut palma cu Marius Baciu

FCSB şi-a ales antrenor. Clubul a bătut palma cu Marius Baciu

FCSB a anunţat oficial numirea lui Marius Baciu în funcţia de antrenor principal al echipei. Fostul căpitan al Stelei revine astfel în prim-planul fotbalului românesc, de această dată din postura de tehnician al formaţiei bucureştene.
Clubul a făcut anunţul printr-un mesaj publicat pe reţelele sociale, confirmând că înţelegerea dintre cele două părţi a intrat în vigoare începând de marţi.
„Bine ai venit, Marius Baciu!
FCSB anunţă că, începând de marţi, 19 mai, Marius Baciu este noul antrenor principal al echipei noastre.
Fostul căpitan al Stelei, în tricoul căreia a câştigat trei titluri de campion, două Cupe şi două Supercupe ale României, va avea un staff format din Lucian Filip, Alin Stoica, Marius Popa, Ionuţ Zottu şi Horea Codorean, cărora li se vor adăuga Sorin Bucuroaia şi Alexandru Ioniţă.
Noul nostru tehnician va participa miercuri, începând cu ora 17:00, la prima conferinţă de presă din această postură, la Baza Sportivă FCSB.
Clubul nostru îi urează bun-venit şi să aibă parte de mult succes!”, a transmis clubul, potrivit News.ro
Pentru Marius Baciu, revenirea la FCSB reprezintă un moment important al carierei. Ca jucător, fostul fundaş central a rămas în memoria suporterilor pentru perioada petrecută la Steaua, unde a fost unul dintre liderii echipei şi a purtat de multe ori banderola de căpitan.
Născut la Mediaş, Baciu şi-a început cariera la Inter Sibiu, înainte de a evolua pentru Gaz Metan Mediaş. Transferul la Steaua, în 1996, a reprezentat pasul decisiv al carierei sale. În tricoul roş-albastru a adunat 140 de apariţii şi a cucerit trei titluri de campion, două Cupe ale României şi două Supercupe.
Evoluţiile solide i-au adus şi un transfer important în fotbalul francez. În 2002, Baciu a semnat cu Lille OSC, formaţie pentru care a jucat timp de două sezoane în Ligue 1.
Deşi a avut o carieră apreciată la nivel de club, fostul fundaş nu a bifat nicio selecţie la echipa naţională a României, într-o perioadă în care concurenţa pe postul său era extrem de puternică.
Ca antrenor, experienţele cele mai importante ale lui Marius Baciu au fost la Concordia Chiajna şi Juventus Bucureşti, ambele în prima ligă. A mai pregătit echipe precum SC Bacău, FC Clinceni şi AFC Turris, dar a lucrat şi în zona Golfului, la cluburi din Arabia Saudită precum Al-Taqadom, Al-Arabi şi Al-Nahdah.
În ultimii ani, Baciu a fost implicat şi în proiectul de la Păuşeşti-Otăsău, unde a ocupat funcţia de director tehnic şi a contribuit la promovarea echipei în Liga 3. Totodată, publicul l-a urmărit frecvent şi în postura de analist TV la Prima Sport.
Noul antrenor al FCSB va susţine miercuri prima conferinţă de presă oficială în noua funcţie, la baza sportivă a clubului din Bucureşti.

Afla mai multe desprefcsbantrenor fcsbmarius baciu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI