Fănel Bogos, audiat din nou la DNA Iaşi. „Nu am discutat cu Bolojan despre niciun bănuţ”

Fănel Bogos, audiat din nou la DNA Iaşi. „Nu am discutat cu Bolojan despre niciun bănuţ”

Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos este audiat din nou la DNA Iaşi, în dosarul în care este acuzat de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă. Acesta susţine că nu a discutat despre bani nici cu premierul Ilie Bolojan, nici cu alte persoane implicate în anchetă.

Fănel Bogos s-a prezentat miercuri la sediul DNA Iaşi pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este cercetat pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă. La sosirea la sediul instituţiei, omul de afaceri a afirmat că nu a purtat discuţii despre bani cu persoanele implicate în dosar.

„Am avut o discuţie principială (cu premierul – n.r.), a fost o discuţie scurtă. Probabil necunoscându-mă şi eu, fiind insistent, m-a primit, dar nu a avut timp să se documenteze”, a afirmat Fănel Bogos.

Acesta a precizat că nici în timpul întâlnirii cu Ilie Bolojan şi nici în conversaţiile cu alte persoane vizate de anchetă nu s-ar fi discutat despre bani.

Ce spune despre ancheta DNA

Omul de afaceri vasluian a declarat că are încredere în Justiţie, însă consideră că ancheta ar fi pornit de la informaţii sau direcţii greşite.

„DNA a fost dusă pe drumuri greşite”, a spus Fănel Bogos.

Acesta a mai afirmat că se aşteaptă atât la o eventuală schimbare a încadrării juridice, cât şi la prelungirea măsurii controlului judiciar.

Noile declaraţii sunt date în contextul în care secretarul general al Guvernului, Cristina Trăilă, a fost pusă sub acuzare în acelaşi dosar, având calitatea de suspect.

De la arest preventiv la control judiciar

Fănel Bogos a fost reţinut pe 5 noiembrie 2025, iar în ziua următoare a fost arestat preventiv, fiind acuzat de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.

Din martie 2026, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar. Omul de afaceri se află astfel sub această măsură în timp ce ancheta DNA continuă.

Audierea de miercuri are loc într-un moment în care dosarul a cunoscut noi evoluţii, după punerea sub acuzare a Cristinei Trăilă. Fănel Bogos urmează să ofere procurorilor propriile explicaţii cu privire la acuzaţiile care îi sunt aduse şi la aspectele investigate în cauză.

Afla mai multe desprefanel bogosdnacristina traila
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI