Explozie urmată de incendiu la un poligon din Botoşani. Doi militari au fost răniţi grav şi vor fi transferaţi în Belgia

Explozie urmată de incendiu la un poligon din Botoşani. Doi militari au fost răniţi grav şi vor fi transferaţi în Belgia

Două cadre militare au fost rănite grav luni, după o explozie produsă într-un poligon de distrugere a muniţiei din judeţul Botoşani. Incidentul a fost urmat de un incendiu puternic, iar victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că cei doi militari vor fi transferaţi în Belgia pentru tratament de specialitate.
Potrivit informaţiilor oficiale, explozia s-a produs luni, în jurul orei 13:30, într-un poligon aparţinând Depozitului 33 Materiale Tehnice din structura Forţelor Terestre. Deflagraţia a avut loc în timpul unor operaţiuni de casare a muniţiei, mai exact a unor cartuşe de semnalizare de 26 de milimetri.
„Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activităţi de casare a muniţiei (cartuşe de semnalizare de 26 mm). Comandantul unităţii a dispus cercetarea circumstanţelor producerii incidentului”, a transmis MApN.
La locul incidentului au intervenit rapid mai multe echipaje de pompieri şi personal medical. Incendiul izbucnit după explozie a fost lichidat de pompieri, iar cei doi militari au primit primul ajutor la faţa locului înainte de a fi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani.
Ministerul Apărării a precizat ulterior că starea victimelor este stabilă din punct de vedere hemodinamic, însă acestea au suferit arsuri severe şi necesită îngrijiri complexe într-un centru medical specializat.
„Cei doi militari răniţi în urma incidentului produs luni, 18 mai, în poligonul de distrugere a muniţiei din Botoşani sunt internaţi, stabili hemodinamic, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani şi urmează să fie transferaţi cu o aeronavă aparţinând Forţelor Aeriene Române la Spitalul Militar «Regina Astrid», din Bruxelles, Belgia”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Autorităţile au făcut publice şi identităţile militarilor răniţi. Este vorba despre caporal clasa I Dan Florin Daniliuc, în vârstă de 36 de ani, angajat al MApN din 2009, şi fruntaşul Andrei Anton, de 31 de ani, care activează în cadrul ministerului din anul 2023. Medicii au precizat că ambii pacienţi sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, fiind monitorizaţi permanent de echipele medicale.
„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este în permanentă legătură cu echipa medicală şi urmăreşte îndeaproape starea de sănătate a celor doi militari”, a mai precizat sursa citată.
Ancheta privind cauzele exacte ale exploziei este în desfăşurare, iar reprezentanţii armatei încearcă să stabilească toate circumstanţele producerii incidentului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI