Dragoş Pîslaru susţine că România a recuperat întârzierile în ceea ce priveşte accesarea fondurilor din PNRR şi nu se mai află printre ultimele state europene la absorbţia granturilor. Oficialul afirmă că ţara noastră mai are de atras peste 4 miliarde de euro prin acest program.
Ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat că România a făcut progrese importante în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după aprobarea cererii de plată numărul 4 şi recuperarea unor sume aferente cererii de plată 3.
„Dacă faceţi calculul, practic două treimi faţă de toţi banii care au fost traşi în cinci ani (din PNRR – n.r.) noi am pregătit şi aprobat în aceste zece luni de zile. Cu această sumă, România ajunge undeva 66,5% absorbţie pe granturi din suma nerambursabilă pe PNRR, ceea ce nu ne mai plasează, ca să fie foarte clar pentru toată lumea, în coada clasamentului.
Deci nu mai suntem în coada clasamentului pe PNRR, după ce avem această aprobare pe cererea de plată 4 şi suma pe care am recuperat-o din cererea de plată 3”, a afirmat Dragoş Pîslaru într-o emisiune difuzată de Digi24.
Potrivit ministrului, România mai are de accesat o parte importantă din fondurile disponibile prin mecanismul european de redresare.
„Mai avem încă o treime de tras, în sumă brută sunt 4,9 miliarde. Dacă e să scoatem prefinanţarea, rămân 4,3 miliarde de tras efectiv”, a explicat oficialul.
În acelaşi timp, ministrul a recunoscut că implementarea reformelor asumate prin PNRR reprezintă în continuare o provocare pentru autorităţi. Acesta a precizat că măsurile considerate esenţiale au fost deja pregătite şi anunţate la nivel guvernamental înainte de izbucnirea recentei crize politice.
Dragoş Pîslaru consideră că menţinerea ritmului de reforme şi atragerea fondurilor europene rămân esenţiale pentru dezvoltarea economică şi stabilitatea financiară a României în următorii ani.







