Donald Trump schimbă strategia faţă de Iran: „Deocamdată nu forţăm lucrurile. E ca o partidă de şah”

Donald Trump schimbă strategia faţă de Iran: „Deocamdată nu forţăm lucrurile. E ca o partidă de şah”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, transmite că Washingtonul nu intenţionează, cel puţin pentru moment, să declanşeze o nouă ofensivă militară împotriva Iranului. Liderul de la Casa Albă susţine că presiunea economică exercitată asupra regimului de la Teheran ar putea produce efectele dorite, în timp ce Statele Unite urmăresc evoluţiile din interiorul Iranului.
Într-un interviu acordat publicaţiei Axios, preluat de News.ro, Trump a explicat că administraţia sa preferă în această etapă să aştepte şi să vadă cum evoluează situaţia. Schimbarea de abordare intervine în contextul unor presupuse tensiuni tot mai puternice în conducerea iraniană şi al negocierilor privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
„Deocamdată nu forţăm lucrurile. Suntem doar într-o fază de semi-negociere cu ei. Pur şi simplu ne limităm la a observa Iranul, cu inflaţia sa uriaşă şi faptul că nu mai are bani”, a declarat Trump.
Preşedintele american a insistat asupra dificultăţilor economice cu care s-ar confrunta Iranul, afirmând că ţara „se află într-o situaţie foarte proastă” şi că nu mai dispune de suficiente resurse pentru plata trupelor. În opinia sa, blocada navală impusă de Statele Unite a accentuat problemele economice ale regimului iranian.
Potrivit oficialilor americani, în interiorul regimului de la Teheran s-ar contura două poziţii distincte. Tabăra preşedintelui Masoud Pezeshkian ar fi preocupată de riscul unui colaps economic şi ar susţine necesitatea unui acord cu Statele Unite. În schimb, comandantul Gărzilor Revoluţiei Islamice, Ahmad Vahidi, ar respinge orice formă de concesie.
Tensiunile au devenit vizibile şi în negocierile privind Strâmtoarea Ormuz. Şeful Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Mohammad Bagher Zolghadr, a prezentat sâmbătă mai multe condiţii pentru redeschiderea căii maritime. Teheranul solicită ca SUA să renunţe la ameninţări, să încheie definitiv războiul, să ridice blocada navală şi să îşi retragă trupele din zonele învecinate.
Iranul mai cere despăgubiri integrale pentru pagubele provocate de război, eliminarea tuturor sancţiunilor şi deblocarea fondurilor iraniene aflate în străinătate.
Un diplomat dintr-o ţară implicată în mediere consideră că aceste solicitări reflectă, de fapt, conflictele politice din interiorul regimului. Duminică, liderul suprem al Iranului, Mojtaba Hosseini Khamenei, l-a înlocuit pe Zolghadr cu Mohsen Rezaei în funcţia de reprezentant în cadrul Consiliului Suprem de Securitate Naţională.
Donald Trump a sugerat că Washingtonul dispune de timp pentru a-şi calibra următoarele acţiuni. Scăderea preţului petrolului la puţin peste 75 de dolari pe baril ar reduce, potrivit preşedintelui, presiunea resimţită de consumatorii americani.
„O să se rezolve. Mereu se rezolvă. E ca o partidă de şah”, a declarat Trump, descriind astfel o strategie bazată pe combinarea instrumentelor diplomatice, economice şi militare.
Un oficial american susţine că aproximativ opt milioane de barili de petrol ies în fiecare noapte din Golf prin culoarul sudic al Strâmtorii Ormuz, în coordonare cu armata Statelor Unite. Washingtonul intenţionează să menţină acest flux şi să încerce să îl crească atât timp cât nu este încheiat un acord.
Vicepreşedintele JD Vance a transmis, la rândul său, că situaţia este departe de a fi încheiată.
„Chestia asta nu s-a terminat. Evident, nu suntem nici la început. Ne aflăm în mijlocul jocului şi folosim o întreagă gamă de instrumente – diplomatice, economice, militare – pentru a ne asigura că obţinem cel mai bun rezultat pentru poporul american”, a declarat Vance pentru Fox News.

Afla mai multe despredonald trumprazboi golfiran
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI