Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan, că USR nu este dispus să participe la o formulă guvernamentală alături de PSD şi exclude susţinerea unui guvern tehnocrat sau minoritar care ar menţine influenţa social-democraţilor în structurile de putere.
Discuţiile dintre liderii politici şi şeful statului au avut loc în contextul crizei politice generate de căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, după adoptarea moţiunii de cenzură în Parlament. Preşedintele încearcă în aceste zile să identifice o majoritate parlamentară care să susţină un nou Executiv.
La finalul întâlnirii de la Cotroceni, Dominic Fritz a precizat că USR şi-a prezentat poziţia oficială şi a transmis că miniştrii interimari ai partidului îşi continuă activitatea în actualul context politic.
„Am avut o discuţie lungă şi onestă cu preşedintele, i-am transmis poziţia USR în această criză politică, am subliniat că miniştrii interimari USR sunt la muncă, nu dezertează, încearcă să ţină lucrurile pe o linie de plutire şi să ducă proiectele mai departe, chiar dacă la un nivel mai jos”, a spus Dominic Fritz, după consultările oficiale.
Liderul USR a criticat colaborarea dintre PSD şi AUR în timpul moţiunii de cenzură şi a afirmat că relaţia dintre USR şi social-democraţi este compromisă din punct de vedere politic.
„Am reiterat punctul nostru de vedere că, după ce PSD a făcut această majoritate cu partidul extremist AUR, nu mai există o bază de încredere care ne-ar permite să intrăm într-un nou guvern alături de PSD. Nu mai există o bază de încredere că, împreună cu PSD, am putea să împingem reformele la care se aşteaptă românii. PSD a blocat şi a sabotat, a şantajat, şi tocmai de aceea reformele pentru un stat mai suplu, pentru servicii publice mai funcţionale, pentru tăierea privilegilor, aceste reforme, nu vedem cum să le putem face, cu PSD într-un guvern comun. Asta înseamnă că dacă PSD găseşte o majoritate, noi vom intra în opoziţie”, a spus el.
Preşedintele USR a respins şi varianta unui guvern tehnocrat, considerând că actuala criză are o natură strict politică şi necesită o soluţie asumată de partide.
„Mai mult decât atât, noi credem că această criză este una eminamente politică şi tocmai de aceea şi răspunsul la această criză trebuie să fie un răspuns politic. Soluţia nu poate să fie decât una politică şi ăsta este motivul de ce nu vom putea susţine un guvern tehnocrat care doar ar sparge relaţia între responsabilitate politică pe de o parte şi putere politică pe de altă parte. Noi nu vom putea susţine un guvern care este un paravan pentru ca PSD să controleze în continuare pârghile de putere în statul român”, a explicat Fritz.
Totodată, liderul USR a anunţat că partidul va continua activitatea legislativă în Parlament şi va susţine mai multe proiecte importante, inclusiv pe cele legate de reformele şi jaloanele asumate prin PNRR.







