Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că formaţiunea nu va susţine Guvernul condus de Luca Niculescu dacă PSD va avea miniştri în Executiv. Liderul USR atrage atenţia şi asupra riscurilor unui cabinet tehnocrat fără o majoritate parlamentară asumată.
Dominic Fritz a declarat la Digi24 că USR va analiza componenţa viitorului Executiv înainte de a decide dacă îl susţine pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier. Potrivit liderului formaţiunii, este esenţial ca partidul sau partidele care deţin puterea să îşi asume public deciziile luate în Guvern.
„Nu votăm un premier, ci votăm un guvern. Şi pentru noi, întrebarea importantă este cine va lua decizii în acest guvern. Dacă vom avea un guvern în care PSD, ori pe faţă, ori în spatele culiselor, va lua deciziile pentru România, atunci nu este un guvern pe care îl vom putea susţine”, a spus Fritz.
Preşedintele USR consideră că actuala configuraţie parlamentară poate crea probleme unui Executiv care nu are în spate o majoritate clară. El a indicat existenţa unei „majorităţi reale, neasumate” PSD-AUR, care ar putea influenţa deciziile Parlamentului.
Fritz a explicat că USR nu va vota cabinetul Niculescu dacă acesta va include miniştri PSD şi a pus sub semnul întrebării şi varianta unui guvern tehnocrat.
„Şi dacă are o majoritate în Parlament care ia alte decizii, pentru ce avem nevoie de un guvern tehnocrat, dacă de fapt Parlamentul întoarce orice fel de decizie ulterior? Cu cine va negocia acest guvern tehnocrat deciziile politice?
Pentru că altfel ce vom vedea este că acest guvern tehnocrat este în geam, ca să arunce oamenii cu roşii şi ouă în ei, şi în rest toată lumea face opoziţie în timp ce PSD şi AUR îşi fac combinaţiile în Parlament”.







