Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate. Ele vor continua doar la nivel de consilieri

Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate. Ele vor continua doar la nivel de consilieri

Discuţiile ministeriale de miercuri asupra războiului din Ucraina au fost 'amânate', dar continuă cele la nivel de consilieri de prim rang, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe britanic, informează AFP, preluată de pe Agerpres.

'Reuniunea de astăzi asupra negocierilor de pace în Ucraina cu miniştrii de externe a fost amânată', a anunţat Foreign Office într-un comunicat. 'Discuţiile între consilieri continuă, însă sunt închise pentru mass-media', a adăugat ministerul britanic.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a anunţat că a sosit miercuri la Londra împreună cu doi miniştri, pentru a se 'întâlni' cu 'interlocutori americani şi europeni', în pofida amânării discuţiilor ministeriale.

'În pofida a orice, noi vom lucra pentru pace', a scris el pe Telegram. 'Drumul spre pace nu este uşor, însă Ucraina a fost mereu şi rămâne angajată în eforturile de pace', a subliniat Iermak, dând asigurări că discuţiile de miercuri urmau să se axeze pe 'mijloacele pentru a se ajunge la un armistiţiu complet şi necondiţionat'

Afla mai multe desprediscutiilondra
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt