FC Rapid Bucureşti a anunţat oficial revenirea lui Daniel Pancu pe banca tehnică a echipei. Unul dintre cele mai iubite simboluri ale clubului giuleştean va ocupa funcţia de antrenor principal până în anul 2028.
Numirea lui Pancu a fost primită cu entuziasm de suporterii rapidişti, care îl consideră una dintre figurile emblematice ale istoriei recente a clubului. Fost căpitan şi idol al tribunelor din Giuleşti, Pancu revine acum într-un nou rol, după mai multe experienţe în antrenorat.
Clubul a transmis un mesaj emoţionant prin care a marcat revenirea fostului atacant în familia Rapidului.
„Daniel Pancu s-a întors ACASĂ! Jucător, căpitan, idol al tribunelor, antrenor în ligile inferioare, mereu cu Rapidul în suflet. A plâns pentru Rapid, a luptat pentru Rapid, a făcut Giuleştiul să viseze, iar de astăzi, Daniel Pancu începe un nou capitol în Giuleşti, din postura de antrenor principal până în 2028.
Cu aceeaşi pasiune. Cu aceeaşi inimă vişinie. Bine ai revenit acasă, Pancone! Bun venit, mister!”, a transmis Rapid într-un comunicat oficial.
La scurt timp după anunţ, Daniel Pancu a vorbit despre emoţiile revenirii în Giuleşti şi despre momentul pe care îl consideră ideal pentru a prelua echipa.
„E o zi minunată, aşteptam ziua asta, cred că momentul în care revin este unul foarte potrivit. Mă întorc după 6 ani în care clubul a făcut progrese. Sper să fim inspiraţi, împreună cu conducătorii, cu jucătorii, cu suporterii care mereu au fost cei mai importanţi. Toţi trebuie să transmitem un semnal puternic de unitate şi să facem din nou clubul acesta să strălucească! Uniţi suntem invincibili!”, a declarat noul tehnician al Rapidului.
Revenirea lui Pancu la Rapid vine la doar câteva ore după despărţirea acestuia de CFR Cluj. Mutarea marchează astfel începutul unei noi etape pentru echipa din Giuleşti, care speră să revină în lupta pentru trofee sub conducerea unuia dintre cei mai apreciaţi oameni din istoria clubului.







