Dan Barna, audiat la DNA în dosarul vaccinurilor COVID. „Subiectul în sine este unul care mi se pare cel puţin bizar”

Dan Barna, audiat la DNA în dosarul vaccinurilor COVID. „Subiectul în sine este unul care mi se pare cel puţin bizar”

Europarlamentarul USR Dan Barna a fost audiat, vineri, de procurorii DNA în dosarul privind achiziţia vaccinurilor COVID-19 din perioada pandemiei. Fostul vicepremier susţine că România a procedat la fel ca majoritatea statelor europene şi consideră ancheta „cel puţin bizară”.

Dan Barna s-a prezentat vineri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul privind achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19, contracte încheiate în perioada în care ocupa funcţia de vicepremier în Guvernul condus de Florin Cîţu. La ieşirea din sediul DNA, europarlamentarul USR a precizat că este pentru prima dată când este chemat să dea explicaţii în această cauză.

„E prima data când am fost audiat. (..) N-am mai fost audiat anterior”, a spus Barna, potrivit News.ro.

Întrebat dacă România ar fi putut refuza achiziţia vaccinurilor, fostul vicepremier a explicat că deciziile au fost luate în contextul incertitudinilor din timpul pandemiei şi în cadrul mecanismului comun european.

„Achiziţia s-a făcut în cadrul celui contract cadru din care şi România a făcut parte. Evident că fiecare dintre state avea opţiunile respective şi lucrul acesta le-am şi detaliat în declaraţia pe care am făcut-o”, a afirmat el.

Dan Barna a susţinut că, la momentul respectiv, toate statele încercau să îşi asigure dozele necesare, fără să existe certitudini privind evoluţia pandemiei, comparând situaţia cu achiziţiile militare făcute în timpul unui conflict.

„La momentul respectiv, România a fost aliniată cu celelalte state şi am făcut ceea ce trebuia să facem. Toate guvernele cumpărau vaccinuri, pentru că nu se ştia cum va evolua pandemia.

Subiectul în sine este unul care mi se pare cel puţin bizar, este ca şi cum, în situaţii de război, cumperi 100 de tancuri şi după aia vine pacea şi îi acuzi pe cei care au cumpărat tancurile că de ce le-au cumpărat. Este exact acelaşi lucru. În rest, elementele de context, probabil o să fie clarificate”.

Barna a adăugat că deciziile privind oportunitatea achiziţiilor trebuie analizate în contextul crizei sanitare din acea perioadă.

„Ulterior, să vii după nişte ani de zile să spuu că se putea face altfel, întotdeauna se putea face altfel, şi nu asta e discuţia, din punctul meu de vedere”, a mai spus Dan Barna.

Dosarul este analizat în contextul litigiilor privind contractele de vaccinuri. Recent, o instanţă din Belgia a obligat România şi Polonia să preia o livrare de vaccinuri produsă de Pfizer, iar în cazul României valoarea obligaţiei este de aproximativ 600 de milioane de euro.

Afla mai multe despredan barnadnavaccinuri covid
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI