Când cardinalul Jorge Bergoglio a fost ales în 2013 ca Papa Francisc, era aproape un outsider al Vaticanului. Nu fusese niciodată un oficial aici, petrecându-şi decenii în slujba sa pe plan local. Dar a venit din Argentina, fiind primul papă din America. În timp ce cardinalii catolici din întreaga lume s-au întâlnit în ultima săptămână pentru a discuta cine ar trebui să-i succeadă lui Francisc, deliberările s-ar putea reduce la o alegere simplă: Vor un alt outsider? Sau este timpul acum pentru un insider, cineva mai familiarizat cu modurile obscure de operare ale Vaticanului? - scrie Reuters, citat de News.ro.
„Papa Francisc a deplasat atenţia Bisericii către lumea exterioară”, a declarat John Thavis, fost şef al biroului din Roma al Catholic News Service, un jurnalist care a acoperit trei papalităţi. „Unii cardinali vor fi acum tentaţi să aleagă o persoană din interior, cineva cu abilităţile de a gestiona afacerile bisericii cu mai multă atenţie şi linişte decât a făcut-o Francisc”, spune Thavis.
Papa Francisc, care a murit pe 21 aprilie la vârsta de 88 de ani, şi-a concentrat o mare parte a papalităţii sale asupra apropierii de locurile în care Biserica nu era puternică în mod tradiţional. Multe dintre cele 47 de călătorii ale sale în străinătate au fost în ţări cu populaţii catolice mici, cum ar fi Sudanul de Sud, Irakul şi Emiratele Arabe Unite, şi a fost deosebit de angajat în dialogul catolico-musulman. De asemenea, el era cunoscut pentru conferinţele de presă libere, în care niciun subiect nu era exclus, iar Papa putea răspunde la o întrebare cu o glumă neaşteptată.
Întrebat despre interdicţia catolică privind controlul naşterilor în 2015, Francisc a reafirmat interdicţia, dar a adăugat că catolicii nu trebuie să aibă copii „ca iepurii”.
Stilul neobişnuit de deschis al regretatului papă a atras critici din partea unor catolici, dar şi un interes global. Funeraliile sale şi procesiunea prin Roma până la locul său de înmormântare la Bazilica Sfânta Maria cea Mare au atras mulţimi estimate la peste 400.000 de persoane.
CURENTE DIFERITE
Cardinalul german Reinhard Marx, unul dintre cei mai importanţi prelaţi catolici din Europa şi cândva consilier principal al lui Francisc, a declarat că acei cardinali care se vor întâlni în conclav pentru a-l alege pe succesorul său nu vor căuta un „funcţionar”. „Nu avem nevoie de un manager”, a declarat Marx reporterilor. „Ceea ce este esenţial este ca acesta să fie o persoană curajoasă.Oamenii din întreaga lume au nevoie să fie consolaţi, ridicaţi”, a punctat prelatul.
Dar alţi cardinali îşi exprimă dezacordul tăios. „Trebuie să dăm Biserica înapoi catolicilor”, a declarat cardinalul italian Camillo Ruini pentru ziarul Corriere della Sera. Ruini, care are 94 de ani şi este prea bătrân pentru a intra în conclav, a spus că Francisc părea uneori să îi favorizeze pe cei care erau îndepărtaţi de Biserică, „în detrimentul” credincioşilor devotaţi.
Alţii susţin că tocmai de un papă mai managerial este nevoie în acest moment pentru a aborda problemele financiare ale Bisericii, care includ un deficit bugetar tot mai mare şi obligaţii tot mai mari pentru fondul său de pensii.
DISCURSURILE CARDINALILOR
Cardinalii s-au reunit zilnic săptămâna trecută pentru a discuta problemele generale cu care se confruntă Biserica, care numără 1,4 miliarde de membri, înainte ca cei sub 80 de ani să intre în conclav pe 7 mai.
Pe măsură ce se întâlnesc în „congregaţii generale”, prelaţii individuali pot oferi discursuri pentru a-şi prezenta viziunea asupra viitorului credinţei globale.În 2013, Bergoglio, pe atunci arhiepiscop de Buenos Aires, a oferit o scurtă reflecţie în cadrul unei astfel de reuniuni, afirmând că Biserica trebuie să facă o treabă mai bună pentru a se deschide către lumea modernă. Acest lucru, după multe păreri, s-a dovedit decisiv pentru alegerea sa.
„Bergoglio a ţinut discursul care i-a făcut pe cardinali să creadă că Duhul Sfânt şi-a făcut alegerea”, a declarat Austen Ivereigh, un biograf al lui Francisc care a scris şi o carte cu papa în 2020. „Alegerea pe care (Bergoglio) le-a dat-o, şi viziunea pentru ceea ce ar trebui să facă următorul papă, i-a lovit foarte, foarte puternic”, a spus Ivereigh.
Rămâne de văzut dacă vreun cardinal a mai putut ţine un discurs atât de convingător.
OAMENII LUI FRANCISC
Papa Francisc a făcut o prioritate din numirea de cardinali din ţări care nu au avut niciodată, precum Myanmar, Haiti şi Rwanda, iar mulţi dintre cei aproximativ 135 de cardinali aşteptaţi să intre în conclav nu se cunosc bine între ei.
Este posibil ca aceştia să se uite la Francisc ca la un model şi să aleagă un alt outsider. Sau s-ar putea să se uite la predecesorul lui Francisc, Papa Benedict al XVI-lea - un insider desăvârşit care a lucrat ca înalt funcţionar la Vatican timp de aproape două decenii înainte de a deveni pontif.
Thavis crede că mulţimile mari care au venit să îl plângă pe Francisc ar putea afecta decizia cardinalilor.
„Cardinalii au asistat la o revărsare de dragoste şi respect pentru Francisc”, a spus el. „Este un motiv în plus pentru care abilitatea de a se conecta cu oamenii va cântări mai mult decât abilităţile manageriale atunci când vor face alegerea”.
VA RECUPERA ITALIA PAPALITATEA?
În timp ce cardinalii catolici se întâlnesc pentru a alege un nou papă, ei se vor confrunta cu o mare întrebare: Este timpul, după trei pontifi consecutivi neitalieni, să dea papalitatea înapoi naţiunii care a deţinut-o pentru cea mai mare parte a istoriei de 2.000 de ani a Bisericii Romano-Catolice?
Timp de 455 de ani, între moartea olandezului Adrian al VI-lea în 1523 şi alegerea polonezului Ioan Paul al II-lea în 1978, italienii au avut controlul total asupra papalităţii. În total, aproximativ 80% din cei 266 de papi ai Bisericii au fost italieni.
Dar Ioan Paul a fost succedat de un german, Papa Benedict, care a lăsat apoi locul Papei Francisc - un argentinian şi primul pontif din America.
În urma morţii lui Francisc la 21 aprilie, cardinalii vor începe conclavul pentru a alege un nou şef al Bisericii care numără 1,4 miliarde de membri. Printre principalii candidaţi se numără cardinalul italian Pietro Parolin, care a fost numărul doi la Vatican în cea mai mare parte a papalităţii de 12 ani a lui Francisc.
Diplomat veteran, Parolin a servit în ambasadele Vaticanului din întreaga lume şi vorbeşte fluent engleza, franceza şi spaniola, pe lângă limba sa maternă, italiana, care este limba de lucru în interiorul micului stat al Sfântului Scaun.
Prelaţii care iau parte la discuţiile cu uşile închise menţionează, de asemenea, cel puţin alţi doi posibili candidaţi italieni în conversaţiile lor liniştite din afara sălii de şedinţe. Este vorba despre cardinalul Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna, şi despre cardinalul Pierbattista Pizzaballa, principalul oficial catolic din Ierusalim.
Acest lucru înseamnă că blocul de vot al celor 19 cardinali italieni ar putea fi împărţit între mai multe opţiuni. Alberto Melloni, istoric al bisericii la Universitatea din Modena-Reggio Emilia, care a studiat îndeaproape conclavele anterioare, a declarat că istoria s-ar putea repeta. În ultimele trei conclave - desfăşurate în 1978, 2005 şi 2013 - cardinalii italieni nu s-au coalizat în jurul unui singur candidat.
„Italienii sunt cei care au decis, împărţindu-se între ei, că nu vor exista papi italieni”, a spus Melloni.
REAPARE UN SCANDAL
Timp de secole, cardinalii lumii au fost în primul rând italieni, cu o largă majoritate. Papii din anii 1960 au căutat în mare măsură să diversifice reprezentarea în Colegiul Cardinalilor, diminuând influenţa blocului italian.
Francisc a accelerat acest proces, iar italienii reprezintă acum aproximativ 14% din membrii cu drept de vot ai conclavului, în scădere de la 24% la ultimul conclav din 2013. Cu toate acestea, personalul de la Vatican, un microstat în Italia înconjurat de Roma, a rămas în majoritate covârşitoare italian.
Papa este ales de cardinali pentru a servi ca episcop al Romei, rolul deţinut pentru prima dată de Sfântul Petru, din care pontiful îşi trage autoritatea asupra Bisericii globale.
Massimo Faggioli, un academician italian de la Universitatea Villanova din SUA care urmăreşte Vaticanul, a declarat că mulţi dintre cardinalii italieni văzuţi ca posibili pretendenţi la funcţia papală sunt remarcabili pentru că şi-au desfăşurat o mare parte din carieră în afara Italiei.
Parolin, în vârstă de 70 de ani, a fost ambasador al Sfântului Scaun în Venezuela înainte de a deveni înalt funcţionar al Vaticanului în 2013. Pizzaballa, 60 de ani, locuieşte la Ierusalim de la mijlocul anilor 1990, în timp ce un alt italian menţionat ocazional, Fernando Filoni, 79 de ani, a fost ambasador în Irak şi Filipine.
„Cei mai vizibili dintre cardinalii din Italia sunt mai mult internaţionali decât cunoscuţi ca pastori ai unei dioceze locale din Italia”, a declarat Faggioli.
Cu toate acestea, un scandal de acum cinci ani a reapărut în ultimele zile, punând o posibilă piedică în şansele Italiei.
Unul dintre foştii adjuncţi ai lui Parolin, cardinalul italian Angelo Becciu, a fost demis de Francisc în 2020 şi ulterior condamnat pentru deturnare de fonduri şi fraudă de un tribunal din Vatican, în 2023, în urma unei investiţii imobiliare păguboase în Londra. Becciu a negat acuzaţiile formulate împotriva sa şi a făcut apel împotriva verdictului. După zile întregi de dezbateri între colegii cardinali, el a declarat săptămâna trecută că nu va participa la conclav, pentru „binele Bisericii”.
Clădirea care se află în centrul cazului a fost cumpărată de Secretariatul de Stat, un departament condus de Parolin, deşi acesta nu a fost acuzat de nicio abatere.
Istoricul Melloni a declarat că dezbaterea privind posibilitatea ca Becciu să se alăture conclavului a fost o „confruntare” între el şi Parolin şi ar putea sfârşi prin a se reflecta negativ asupra tuturor italienilor, care, în generaţiile anterioare, au avut reputaţia de a complota în culise.
POSIBILI CANDIDAŢI
O veche zicală italiană avertizează să nu mizăm pe vreun presupus favorit înainte de conclav: „Cel care intră într-un conclav ca papă, iese din el cardinal”.
Cu toate acestea, există câţiva cardinali despre care se vorbeşte ca fiind „papabili”:
Jean-Marc Aveline, arhiepiscop de Marsilia, francez, în vârstă de 66 de ani
Potrivit presei franceze, el este cunoscut în unele cercuri catolice interne drept Ioan al XXIV-lea, într-o aluzie la asemănarea sa cu Papa Ioan al XXIII-lea, papa reformator cu faţa rotundă de la începutul anilor 1960.
Papa Francisc a glumit odată spunând că succesorul său ar putea lua numele de Ioan al XXIV-lea.
Aveline este cunoscut pentru natura sa populară şi relaxată, pentru disponibilitatea sa de a face glume şi pentru apropierea sa ideologică de Francisc, în special în ceea ce priveşte imigraţia şi relaţiile cu lumea musulmană. Este, de asemenea, un intelectual serios, cu un doctorat în teologie şi o diplomă în filosofie.
S-a născut în Algeria, într-o familie de imigranţi spanioli care s-au mutat în Franţa după independenţa Algeriei, şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Marsilia, un port care a fost o răscruce de culturi şi religii timp de secole.
Sub pontificatul lui Francisc, Aveline a făcut paşi mari în carieră, devenind episcop în 2013, arhiepiscop în 2019 şi cardinal trei ani mai târziu. Statutul său a fost consolidat în septembrie 2023, când a organizat o conferinţă internaţională a Bisericii pe teme mediteraneene, la care Papa Francisc a fost invitatul principal.
Dacă ar obţine funcţia supremă, Aveline ar deveni primul papă francez din secolul al XIV-lea încoace, aceea fiin o perioadă turbulentă în care papalitatea s-a mutat la Avignon.
De asemenea, ar fi cel mai tânăr papă de la Ioan Paul al II-lea încoace. Înţelege limba italiană, dar nu o vorbeşte, ceea ce ar putea fi un dezavantaj major pentru o funcţie care implică şi titlul de episcop al Romei şi care necesită multă familiaritate cu jocurile de putere şi intrigile romane.
Cardinalul Peter Erdo, maghiar, în vârstă de 72 de ani
Dacă Erdo va fi ales, va fi văzut în mod inevitabil ca un candidat de compromis - o persoană din tabăra conservatoare care a construit totuşi punţi cu lumea progresistă a lui Francisc.
Erdo a fost deja considerat un candidat papal la ultimul conclav din 2013, datorită contactelor sale extinse cu Biserica în Europa şi Africa, precum şi datorită faptului că a fost văzut ca un pionier al campaniei de nouă evanghelizare, menită să reînvie credinţa catolică în ţări avansate secularizate - o prioritate absolută pentru mulţi cardinali.
El este considerat un conservator din punct de vedere teologic şi, în discursurile sale din Europa, subliniază rădăcinile creştine ale continentului. Cu toate acestea, el este, de asemenea, considerat pragmatic şi nu a intrat niciodată în conflict deschis cu Francisc, spre deosebire de alţi clerici tradiţionalişti.
Totuşi, el a ridicat sprâncene la Vatican în timpul crizei migranţilor din 2015, când s-a opus apelului Papei Francisc ca bisericile să primească refugiaţi, afirmând că acest lucru ar însemna trafic de persoane - aliniindu-se aparent cu prim-ministrul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban.
Expert în dreptul bisericesc, Erdo a fost pe o cale rapidă în întreaga sa carieră, devenind episcop la 40 de ani şi cardinal în 2003, când avea doar 51 de ani, fiind cel mai tânăr membru al Colegiului Cardinalilor până în 2010.
Are o italiană excelentă şi vorbeşte, de asemenea, germană, franceză, spaniolă şi rusă - ceea ce l-ar putea ajuta să dezgheţe relaţiile dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă Rusă după răceala profundă adusă de războiul din Ucraina.
Erdo nu este un orator carismatic, dar, în timp ce acest lucru a fost considerat cândva, fără îndoială, un dezavantaj serios, ar putea fi văzut ca un avantaj de data aceasta, dacă cardinalii doresc un mandat de papă calm după focul de artificii al papalităţii lui Francisc.
Cardinalul Mario Grech, secretar general al Sinodului Episcopilor, maltez, în vârstă de 68 de ani
Grech provine din Gozo, o insulă minusculă care face parte din Malta, cea mai mică ţară din Uniunea Europeană. Dar de la începuturi mici a ajuns la lucruri mari, fiind numit de Papa Francisc secretar general al Sinodului episcopilor - o funcţie importantă în cadrul Vaticanului.
Privit iniţial ca un conservator, Grech a devenit de ani de zile un purtător de torţă al reformelor lui Francisc în cadrul Bisericii, evoluând brusc cu vremurile.
În 2008, mai mulţi cetăţeni gay maltezi au declarat că părăsesc Biserica în semn de protest faţă de ceea ce ei considerau a fi poziţia anti-LGBT a pontifului de atunci - Papa Benedict. Grech le-a oferit puţină compasiune la acea vreme, dar în 2014, vorbind la Vatican, a cerut Bisericii să accepte mai bine membrii săi LGBT şi să fie creativă în găsirea de noi modalităţi de a aborda situaţiile familiale contemporane.
În ziua următoare, Papa Francisc l-a bătut pe umăr la micul dejun şi l-a felicitat pentru discurs, marcându-l pentru o promovare viitoare.
În 2018, Grech a vorbit despre modul în care savurează provocările cu care se confruntă Biserica. „Trecem printr-o perioadă de schimbare. Iar pentru mine, acesta este un lucru foarte pozitiv”, a declarat el pentru ziarul Malta Today. El a avertizat că Biserica nu va rămâne relevantă pentru societatea modernă dacă nu trece dincolo de nostalgia pentru trecut.
Opiniile sale i-au adus câţiva duşmani de marcă, iar cardinalul conservator Gerhard Muller s-a întors împotriva sa în 2022, subminându-i profilul academic şi acuzându-l că este împotriva doctrinei catolice.
Aliaţii lui Grech insistă că acesta are prieteni atât în tabăra conservatoare, cât şi în cea moderată şi că, datorită rolului său important, este cunoscut de mulţi cardinali, un avantaj clar într-un conclav în care atât de mulţi cardinali sunt relativ necunoscuţi unii pentru alţii.
Venind dintr-o ţară mică, alegerea sa ca papă nu ar crea nicio durere de cap diplomatică sau geopolitică.
El a subliniat că întotdeauna caută consensul mai degrabă decât confruntarea. Dar uneori a provocat controverse. În 2016, a condus un pelerinaj pentru a se ruga pentru ploaie, după ce s-a întâlnit cu fermieri îngrijoraţi de secetă. Un ziar local a declarat că a fost „o întoarcere la încercările preistorice de a induce ploaia”, dar la câteva zile după eveniment, a început într-adevăr să plouă.
Cardinalul Juan Jose Omella, arhiepiscop de Barcelona, Spania, în vârstă de 79 de ani
Omella este un om după inima Papei Francisc. Fără pretenţii şi bun la suflet, el duce o viaţă modestă în ciuda titlului său înalt, dedicându-şi cariera bisericească îngrijirii pastorale, promovând justiţia socială şi întruchipând o viziune plină de compasiune şi incluzivă a catolicismului.
„Nu trebuie să vedem realitatea doar prin ochii celor care au cel mai mult, ci şi prin ochii celor săraci”, a declarat el site-ului de ştiri Crux în aprilie 2022, în cuvinte care reflectă viziunea asupra lumii a lui Francisc.
El s-a născut în 1946 în satul Cretas din nord-estul Spaniei. După ce a fost hirotonit în 1970, a slujit ca preot în mai multe parohii spaniole şi, de asemenea, a petrecut un an ca misionar în Zair, numit acum Republica Democrată Congo.
Subliniind dedicarea sa pentru cauzele sociale, din 1999 până în 2015 a lucrat îndeaproape cu organizaţia caritabilă spaniolă Manos Unidas, care luptă împotriva foametei, bolilor şi sărăciei în ţările în curs de dezvoltare.
A devenit episcop în 1996 şi a fost promovat arhiepiscop de Barcelona în 2015. Un an mai târziu, Francisc i-a conferit o pălărie roşie de cardinal - o mişcare considerată ca o aprobare clară a tendinţelor progresiste ale lui Omella, care contrastează cu elementele mai conservatoare care au dominat cândva Biserica spaniolă.
Omella este un fost preşedinte al conferinţei episcopale din Spania. El a trebuit să facă faţă consecinţelor unei comisii independente care a estimat, în 2023, că peste 200.000 de minori ar fi fost abuzaţi sexual de clerul spaniol pe parcursul mai multor decenii.
Omella a cerut în repetate rânduri iertare pentru proasta gestionare a abuzurilor sexuale, dar a negat că atât de mulţi copii au fost abuzaţi, o anchetă internă a Bisericii identificând doar 927 de victime începând cu anii 1940.
„La sfârşitul zilei, cifrele nu ne duc nicăieri. Cel mai important lucru sunt oamenii şi repararea pe cât posibil”, a spus el. „Blamarea nu este calea. Problema nu aparţine Bisericii, ci societăţii în ansamblu”.
În 2023, Francisc l-a invitat pe Omella să se alăture cabinetului său format din nouă cardinali pentru a-l sfătui în chestiuni de guvernare.
Dacă conclavul decide că Biserica are nevoie de o nouă abordare, atunci această apropiere va fi un dezavantaj în cazul lui Omella.
Cardinalul Pietro Parolin, italian, diplomat la Vatican, în vârstă de 70 de ani
Parolin este văzut ca un candidat de compromis între progresişti şi conservatori. A fost diplomat al Bisericii cea mai mare parte a vieţii sale şi a fost secretar de stat al Papei Francisc din 2013, anul în care Francisc a fost ales.
Funcţia este similară cu cea de prim-ministru, iar secretarii de stat sunt adesea numiţi „papă adjunct”, deoarece ocupă locul al doilea în ierarhia Vaticanului după pontif.
Parolin a fost anterior ministru adjunct de externe al Papei Benedict, care în 2009 l-a numit ambasador al Vaticanului în Venezuela, unde a apărat Biserica împotriva demersurilor de slăbire a acesteia de către preşedintele de atunci Hugo Chavez.
El a fost, de asemenea, principalul arhitect al apropierii Vaticanului de China şi Vietnam. Conservatorii l-au atacat pentru un acord privind numirea episcopilor în China comunistă. El a apărat acordul spunând că, deşi nu a fost perfect, a evitat o schismă şi a oferit o anumită formă de comunicare cu guvernul de la Beijing.
Parolin nu a fost niciodată un activist de primă linie sau gălăgios în aşa-numitul război cultural al Bisericii, care s-a concentrat pe probleme precum avortul şi drepturile homosexualilor, deşi a condamnat odată legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în multe ţări drept „o înfrângere pentru umanitate”.
El a apărat puterea Vaticanului asupra liderilor Bisericii locale, criticând încercările din Germania de a permite preoţilor să binecuvânteze simbolic cuplurile de acelaşi sex. A spus că Bisericile locale nu pot lua decizii care ar ajunge să afecteze toţi catolicii.
O persoană blândă şi amabilă, Parolin ar readuce papalitatea la italieni după trei papi succesivi neitalieni - Ioan Paul al II-lea din Polonia, Benedict din Germania şi Francisc din Argentina.
Parolin a intrat în serviciul diplomatic al Vaticanului la doar trei ani după hirotonirea sa preoţească în 1980, astfel încât experienţa sa pastorală este limitată. Dar un factor în favoarea sa este faptul că vorbeşte mai multe limbi.
Cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle, filipinez, 67 de ani
Tagle este adesea numit „Franciscul asiatic” datorită angajamentului său similar faţă de justiţia socială şi, dacă va fi ales, va fi primul pontif din Asia.
Pe hârtie, Tagle, care în general preferă să fie poreclit „Chito”, pare să aibă toate atuurile pentru a se califica pentru a fi papă.
El are zeci de ani de experienţă pastorală, de la hirotonirea sa ca preot în 1982. A dobândit apoi experienţă administrativă, mai întâi ca episcop de Imus şi apoi ca arhiepiscop de Manila.
Papa Benedict al XVI-lea l-a făcut cardinal în 2012.
Într-o mişcare văzută de unii ca o strategie a lui Francisc de a-i oferi lui Tagle o experienţă la Vatican, papa l-a transferat în 2019 din Manila şi l-a numit şef al braţului misionar al Bisericii, cunoscut oficial ca Dicasterul pentru Evanghelizare.
El provine din ceea ce unii au numit „plămânul catolic al Asiei”, deoarece Filipine are cea mai mare populaţie catolică din regiune. Mama sa a fost o filipineză de etnie chineză. Vorbeşte fluent italiana şi engleza.
Între 2015 şi 2022, a fost principalul lider al Caritas Internationalis, o confederaţie de peste 160 de organizaţii catolice de ajutor, servicii sociale şi dezvoltare din întreaga lume.
În 2022, Papa Francisc a demis întreaga conducere în urma acuzaţiilor de intimidare şi umilire a angajaţilor şi a numit un comisar care să o conducă. Tagle, care a fost, de asemenea, îndepărtat din funcţia sa, a fost nominal preşedinte, dar nu a fost implicat în operaţiunile de zi cu zi, care au fost supravegheate de un director general laic.
Anunţând decizia dramatică a papei, Tagle a declarat la o întâlnire a confederaţiei că schimbările au fost un moment pentru „confruntarea cu eşecurile”. Rămâne de văzut în ce măsură saga va afecta şansele lui Tagle la papalitate.
Cardinalul Joseph Tobin, arhiepiscop de Newark, N.J., american, 72 de ani
Este puţin probabil ca cardinalii din întreaga lume să aleagă primul papă nord-american din istorie, dar dacă ar fi de acord, Tobin ar părea cea mai probabilă posibilitate.
Fost lider mondial al unui important ordin religios catolic cunoscut sub numele de „Redemptorists”, născut la Detroit, el a fost în ţări din întreaga lume şi vorbeşte fluent italiană, spaniolă, franceză şi portugheză. De asemenea, are experienţă în serviciul Vaticanului şi în funcţii de conducere în cadrul bisericii americane.
Tobin a ocupat funcţia de adjunct al unui birou de la Vatican în perioada 2009-2012, iar apoi a fost numit de Papa Benedict ca arhiepiscop de Indianapolis, Indiana. Francisc l-a promovat la rangul de cardinal în 2016, iar ulterior l-a numit arhiepiscop de Newark.
În acest ultim rol, Tobin, un om mare cunoscut pentru regimul său de antrenament de ridicare a greutăţilor, a avut de-a face cu unul dintre cele mai mediatizate scandaluri catolice din ultimii ani. În 2018, cardinalul de atunci Theodore McCarrick, unul dintre predecesorii lui Tobin în Newark, a fost îndepărtat de la slujire din cauza acuzaţiilor de comportament sexual nepotrivit cu seminarişti.
McCarrick a negat orice abatere, a demisionat din funcţia de cardinal şi, ulterior, a fost găsit vinovat de un tribunal al Vaticanului şi îndepărtat din preoţie. A murit la începutul lunii trecute.
Tobin a primit laude pentru modul în care a gestionat scandalul, inclusiv pentru decizia de a face publice înţelegerile confidenţiale încheiate anterior între arhidieceză şi presupusele victime ale lui McCarrick.
Tobin este cel mai mare dintre 13 copii şi a declarat că este un alcoolic în recuperare. Este cunoscut pentru o atitudine deschisă faţă de persoanele LGBT, scriind în 2017 că „în prea multe părţi ale bisericii noastre, persoanele LGBT au fost făcute să se simtă nedorite, excluse şi chiar ruşinate”.
Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, ghanez, oficial al Vaticanului, în vârstă de 76 de ani
De la începuturi modeste într-un orăşel african, cardinalul Peter Turkson a ajuns la lucruri măreţe în Biserică, ceea ce îl face un candidat pentru a deveni primul papă din Africa subsahariană.
El combină un trecut pastoral îndelungat, în care s-a ocupat de congregaţiile din Ghana, cu experienţa practică a conducerii mai multor birouri de la Vatican, precum şi cu puternice abilităţi de comunicare.
Faptul că provine din una dintre cele mai dinamice regiuni pentru Biserică, care luptă împotriva forţelor secularismului în inima sa europeană, ar trebui, de asemenea, să îi consolideze poziţia.
Al patrulea fiu dintr-o familie de 10 copii, Turkson s-a născut în Wassaw Nsuta, în ceea ce pe atunci se numea Coasta de Aur a Imperiului Britanic. Tatăl său lucra la o mină din apropiere şi era şi tâmplar, în timp ce mama sa vindea legume în piaţă.
A studiat la seminarii din Ghana şi New York, a fost hirotonit în 1975, apoi a predat la fostul său seminar din Ghana şi a făcut studii biblice avansate la Roma.
Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Cape Coast în 1992, iar 11 ani mai târziu l-a făcut primul cardinal din istoria statului vest-african.
Promovările au continuat cu succesorul lui Ioan Paul al II-lea, Benedict, care l-a adus la Vatican în 2009 şi l-a numit şef al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace - organismul care promovează justiţia socială, drepturile omului şi pacea mondială. În acest rol, a fost unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai papei în probleme precum schimbările climatice şi a atras atenţia prin participarea la conferinţe precum forumul economic de la Davos.
Francisc a fuzionat departamentul lui Turkson în 2016 cu alte trei birouri, ceea ce a dus la ceea ce unii au văzut ca o luptă pentru putere între el şi un alt cardinal.
Turkson a demisionat din acest rol în 2021 şi a fost numit să conducă două academii pontificale pentru ştiinţe şi ştiinţele sociale.
În 2023, el a declarat pentru BBC că se roagă „împotriva” posibilităţii de a fi ales papă, dar unii dintre detractorii săi au spus că, având în vedere apariţiile sale în mass-media, părea că face campanie pentru această funcţie.
Matteo Maria Zuppi, italian, arhiepiscop de Bologna, în vârstă de 69 de ani
Când Zuppi a fost promovat în 2015 şi a devenit arhiepiscop de Bologna, presa naţională s-a referit la el ca la „Bergoglio italian”, datorită afinităţii sale cu Francisc.
Zuppi ar fi primul papă italian din 1978.
La fel ca Papa Francisc pe vremea când locuia în Buenos Aires, Zuppi este cunoscut ca un „preot al străzii” care se concentrează asupra imigranţilor şi săracilor şi căruia nu îi pasă prea mult de fast şi protocol. Este cunoscut sub numele de „părintele Matteo”, iar în Bologna foloseşte uneori mai degrabă o bicicletă decât o maşină oficială.
Într-un oraş care îşi iubeşte produsele din carne, el a făcut cândva senzaţie când tortellini fără carne de porc au fost servite, ca opţiune, de sărbătoarea patronului oraşului Bologna. Zuppi a calificat gestul favorabil musulmanilor drept un gest normal de respect şi curtoazie.
Dacă ar fi făcut papă, conservatorii l-ar privi probabil cu suspiciune. Victimele abuzurilor sexuale comise de Biserică ar putea, de asemenea, să aibă obiecţii la adresa sa, deoarece Biserica Catolică Italiană, pe care o conduce din 2022, a fost lentă în a investiga şi a confrunta problema.
Cardinalul italian este strâns asociat cu Comunitatea Sant'Egidio, un grup catolic global pentru pace şi justiţie cu sediul în cartierul istoric Trastevere din Roma, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ca preot.
Sant'Egidio, numită uneori „Organizaţia Naţiunilor Unite din Trastevere”, a intermediat în 1992 un acord de pace care a pus capăt unui război civil de 17 ani în Mozambic, cu ajutorul lui Zuppi ca unul dintre mediatori.
Recent, în calitate de emisar papal pentru conflictul Rusia-Ucraina, acesta s-a implicat mai mult în diplomaţie, concentrându-se asupra eforturilor de repatriere a copiilor despre care Ucraina afirmă că au fost deportaţi în Rusia sau în teritoriile controlate de Rusia.
Zuppi este născut şi crescut cu un accent regional destul de pronunţat şi cu rădăcini familiale catolice solide.
Tatăl său, Enrico, a fost editor al suplimentului de duminică al ziarului Vaticanului L'Osservatore Romano, în timp ce unchiul mamei sale, Carlo Confalonieri, a fost, de asemenea, cardinal.
