Valul extrem de căldură care afectează aproape întreaga ţară schimbă, în premieră, calendarul examenului de Bacalaureat 2026. Ministerul Educaţiei a decis amânarea cu o zi a probei obligatorii a profilului pentru a proteja elevii şi personalul implicat în organizarea examenului.
Ministerul Educaţiei a anunţat modificarea calendarului examenului naţional de Bacalaureat 2026, după ce aproape întreaga ţară a intrat sub incidenţa unui cod roşu de caniculă. Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, matematică sau istorie, programată iniţial pentru marţi, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Decizia a fost aprobată prin ordin de ministru şi are caracter excepţional, fiind luată în urma avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie privind temperaturile extreme prognozate pentru ziua de marţi. Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit Ministerului Educaţiei, măsura urmăreşte în primul rând protejarea sănătăţii elevilor, profesorilor şi a personalului implicat în desfăşurarea examenului. Totodată, autorităţile spun că amânarea oferă şanse mai bune pentru organizarea probei în condiţii adecvate, în contextul în care numeroase centre de examen nu dispun de sisteme de climatizare sau acestea funcţionează deficitar.
Ministerul precizează că modificarea vizează exclusiv proba scrisă la matematică şi istorie, în timp ce toate celelalte etape prevăzute în calendarul Bacalaureatului 2026 rămân neschimbate. Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, s-a desfăşurat luni, 29 iunie, în condiţii de caniculă severă.
În multe zone ale ţării, temperaturile resimţite au depăşit pragul de 40 de grade Celsius, iar în Bucureşti indicele de confort termic a indicat 44 de grade la ora prânzului. La Săcuieni s-au resimţit 43 de grade, iar la Oradea şi Brăila câte 42 de grade Celsius.
Valul de căldură a avut deja consecinţe dramatice. Trei persoane au murit în România din cauza temperaturilor extreme, în timp ce, la nivel european, bilanţul victimelor asociate caniculei a depăşit 1.300 de decese.
În acest context, autorităţile au considerat că amânarea examenului reprezintă cea mai sigură soluţie pentru desfăşurarea în condiţii normale a uneia dintre cele mai importante probe ale Bacalaureatului.







