Liderul rus Vladimir Putin cere Ucrainei să renunţe la întreaga regiune estică a Donbasului (provinciile Doneţk şi Luhans), să renunţe la ambiţiile de aderare la NATO, să rămână neutră şi să nu permită trupelor occidentale să intre în ţară, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate de conducerea de vârf a Kremlinului.
Preşedintele rus s-a întâlnit vineri cu Donald Trump în Alaska pentru primul summit Rusia-SUA din ultimii patru ani şi a petrecut aproape toată întâlnirea de trei ore discutând despre un posibil compromis în privinţa Ucrainei, potrivit surselor care au solicitat protecţia anonimatului pentru a putea discuta chestiuni sensibile, informează Hotnews.ro.
După întâlnire, Putin a declarat alături de Trump că speră ca aceasta să deschidă calea către pace în Ucraina, dar niciunul dintre cei doi lideri nu a dat detalii despre conţinutul discuţiilor.
În cea mai detaliată relatare de până acum bazată pe surse din Rusia despre oferta lui Putin făcută la summit, agenţia de presă Reuters menţionează că a reuşit să contureze ceea ce Kremlinul ar dori să vadă într-un eventual acord de pace care să pună capăt războiului ce a ucis şi rănit sute de mii de oameni.
În esenţă, potrivit surselor ruse, Putin a făcut compromisuri în privinţa cerinţelor teritoriale pe care le-a formulat în iunie 2024, care impuneau Kievului să cedeze integral cele patru provincii pe care Moscova le revendică ca parte a Rusiei: Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, care alcătuiesc Donbasul, plus Herson şi Zaporojie, din sud.
Kievul a respins aceste condiţii, considerându-le echivalente cu capitularea.
În noua sa propunere, liderul de la Kremlin a rămas ferm pe poziţia lui, cerând Ucrainei să se retragă complet din părţile din Donbas pe care armata ucraineană le controlează încă, potrivit celor trei surse. În schimb, Moscova ar opri avansarea trupelor de pe liniile de front actuale din Zaporojie şi Herson, au adăugat acestea.
Rusia controlează aproximativ 88% din Donbas şi 73% din Zaporojie şi Herson, potrivit estimărilor SUA şi datelor obţinute din surse deschise.
Moscova este, de asemenea, dispusă să cedeze micile părţi din regiunile Harkov, Sumî şi Dnipropetrovsk din Ucraina pe care le controlează, ca parte a unui posibil acord, au spus sursele.
Putin rămâne, de asemenea, ferm pe poziţiile sale anterioare, cerând Ucrainei să renunţe la ambiţiile sale de aderare la NATO.
Totodată, liderul rus vrea să obţină un angajament juridic obligatoriu din partea alianţei militare conduse de SUA că nu se va extinde mai mult spre est, precum şi limitarea armatei ucrainene şi un acord că nu vor fi dislocate trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei ca parte a unei forţe de menţinere a păcii, au spus sursele.
În acest context, cele două părţi rămân rămân pe poziţii ireconciliante, la mai bine de trei ani după ce Putin a ordonat trimiterea a mii de soldaţi ruşi în Ucraina într-o invazie pe scară largă care a urmat anexării peninsulei Crimeea în 2014 şi luptelor prelungite din Donbas, purtate între separatiştii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene.
Ministerul de Externe al Ucrainei nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la propunerile Rusiei.
Preşedintele Volodimir Zelenski a respins în repetate rânduri ideea retragerii din teritoriile ucrainene recunoscute internaţional ca parte a unui acord şi a declarat că regiunea industrială Donbas serveşte ca o fortăreaţă care împiedică avansul Rusiei mai adânc în Ucraina.
„Dacă vorbim despre o simplă retragere din est, nu putem face asta”, le-a spus Zelenski reporterilor, în comentarii publicate joi de Kiev. „Este o chestiune de supravieţuire a ţării noastre, care implică cele mai puternice linii defensive”, a argumentat preşedintele ucrainean.
Între timp, aderarea la NATO este un obiectiv strategic consacrat în constituţia ţării şi pe care Kievul îl consideră cea mai fiabilă garanţie a securităţii sale. Zelenski a declarat că nu este de competenţa Rusiei să decidă asupra aderării Ucrainei la alianţă.
Casa Albă şi NATO nu au răspuns imediat unor solicitări de a face precizări în legătură cu propunerile Moscovei.